Introducere
Nu e vorba de ură. Nu e vorba de conspirații. Este vorba despre fapte. Despre un mod de a opera în lume, mascat sub imaginea respectabilă a unui gigant alimentar. Nestlé este doar unul dintre simbolurile unui sistem în care profitul contează mai mult decât viața. Dar adevărata problemă nu e Nestlé. Ci acceptarea tăcută a miliardelor de oameni care întrețin sistemul.

Fapte cunoscute și fapte ignorate
Nestlé a fost implicată, de-a lungul deceniilor, într-o serie de acțiuni care au dus, direct sau indirect, la suferință și moarte. De la scandalul laptelui praf pentru sugari promovat în țări sărace (cu rezultate tragice), la captarea abuzivă a resurselor de apă în comunități vulnerabile, la exploatarea muncii copiilor în lanțul de aprovizionare cu cacao — toate acestea sunt fapte documentate, nu opinii.

Și totuși, Nestlé continuă să crească, să prospere.

De ce? Pentru că are voie.

Statul — protectorul sau complicele?
În teorie, statul ar trebui să ne apere de abuzuri. Dar în realitate, statul există adesea pentru a garanta că astfel de companii pot opera nestingherite. Legile nu sunt făcute pentru a proteja cetățeanul, ci pentru a legaliza exploatarea.

Statul modern nu este o creație a poporului pentru apărarea celor slabi. Este, în esență, o formă legalizată de control, un intermediar între pradator și pradă, menit să facă relația să pară acceptabilă.

Etică, responsabilitate și resemnare
Nestlé nu este „malefică”. Este doar un actor rațional într-un sistem irațional. Acolo unde nu există responsabilitate reală, companiile vor face exact ce le este permis. Iar dacă pierderile de vieți omenești sunt doar „daune colaterale” în ecuația profitului, atunci ele devin parte din strategie.

Cine e, atunci, vinovatul?
Noi. Cei care cumpărăm. Cei care știm, dar nu ne pasă. Cei care susținem cu portofelul ceea ce condamnăm cu vocea.

Concluzie
Nestlé este o oglindă. O oglindă a lumii în care trăim și pe care, indirect, o susținem. Nu avem nevoie de ura împotriva unor companii. Avem nevoie de luciditate. De refuz. De acțiuni personale mici, dar reale.
Nu vom schimba sistemul peste noapte. Dar îl putem slăbi.
În fiecare zi, prin alegere.

Când un om știe că ceva rănește, dar continuă să susțină acel lucru — nu mai e o victimă. E complice.

Nu trebuie să răstoarne sistemul. Nu trebuie să meargă la proteste. Nu trebuie să riște nimic. Doar să aleagă altceva, din raft. Atât. Iar dacă nu o fac… atunci răul nu mai e doar „acolo sus”, în corporații, guverne și elite. Răul e în noi. În nepasarea noastră confortabilă.