Nu mă bag în viața altora. Nu dau sfaturi nesolicitate. Nu comentez ce nu mă privește.
Dar dacă mă întrebi, îți spun exact ce cred. Fără ambalaj, fără dulcegării, fără menajamente. Nu pentru că am o problemă cu tine, ci pentru că tu ai deschis ușa. Iar eu n-am de gând să intru pe vârfuri și să-ți spun ce vrei să auzi.

Pentru că altfel… de ce întrebi?

În realitate, mulți nu întreabă ca să afle. Întreabă ca să li se confirme. Să li se întărească ideea deja formată, să li se valideze iluzia.
Ei nu vor adevărul. Vor un ecou.

Dar eu nu sunt ecou. Nici terapeut de urgență, nici validare mobilă. Sunt doar un om care trăiește clar, fără mască, și dacă mă întrebi — îți răspund cum aș vrea și eu să fiu tratat: cu adevăr, chiar și când doare.

Și da, unii se supără. Îți întorc spatele. Se crispează, se victimizează.
Dar interesant e altceva: se întorc.

Poate nu azi. Poate nici mâine. Dar revin. Pentru că adevărul rămâne. Sinceritatea, oricât de dură, are un miros pe care minciuna nu-l poate copia. Și într-o lume în care toți se mint frumos între ei, adevărul e singurul lucru care nu expiră.

Așa că te rog:
Nu mă întreba dacă nu vrei să știi.
Caută în altă parte un zâmbet fals, o aprobare, o minciună ambalată frumos.
Dar dacă totuși întrebi — atunci fii pregătit. Eu nu joc teatru.