Experimentul STANFORD

Experimentul STANFORD (experimentul „închisorii” Stanford), desfășurat în anul 1971, alaturi de Experimentul MILGRAM (inceput in anul 1961 si repetat ulterior de mai multe ori) sunt două dintre cele mai controversate experimente psihologice desfășurate vreodată.

Philip G. Zimbardo își va intitula cartea scrisă în urma experimentului „Efectul Lucifer: Să înțelegem cum oamenii buni devin răi”.

Experimentul a fost finanțat de Oficiul American Naval de Cercetare si de Departamentul de psihologie pntru studierea comportamentului uman.

Philip G. Zimbardo a reușit să demonstreze că nu atât cultura și educația, ci mai degrabă situațiile în care ne găsim ne influențează comportamentul. Sistemul acționează asupra noastră eclipsând mediul în care am crescut, școlile pe care le-am frecventat sau valorile pe care credem că le-am asimilat.

Experimentul ar fi trebuit să dureze 14 zile dar el a fost oprit după doar 6, Zimbardo fiind șocat de faptul că în anumite împrejurări, într-un timp foarte scurt, cei mai pacifiști și mai buni dintre noi se pot transforma în veritabili doctori Mengele.

http://www.simplypsychology.org/zimbardo.html

Inchisoarea

În vara anului 1971, Philip Zimbardo, împreunã cu Craig Haney, Curtis Banks şi David Jaffe, cu toţii masteranzi, au amenajat o închisoare simulată, în subsolul clădirii facultăţii de psihologie „Jordan Hall” a Universității Stanford, cu scopul de a observa dinamicile interpersonale în mediul de penitenciar.

Cercetătorii s-au străduit să creeze o simulare funcţională cât mai reală a închisorii. Designul și procedurile au avut la bază informaţiile culese de la un fost deţinut care a petrecut 16 ani în închisoare, precum şi studierea literaturii despre închisori şi lagăre de concentrare.

Inchisoarea avea amenajate trei celule, cu suprafaţă de 2 x 3 m fiecare, o cameră pentru gardieni, unde îşi puteau schimba hainele şi se puteau odihni, una pentru testări psihologice şi interviuri, şi una pentru directorul închisorii – Philip Zimbardo.

Selecția

Psihologii au selectat 24 de tineri, echilibraţi, inteligenţi, fără probleme medicale, care nu au consumat niciodată droguri şi care nu au avut vreodată probleme cu legea. Voluntarii au fost împărţiţi, prin tragere la sorţi, în „gardieni” şi „prizonieri”, roluri pentru care au fost plătiţi cu 15 dolari pe zi.

Deținuții

Deținuților nu li s a spus ca vor fi „arestati” la domiciliu, ei fiind ridicați făra nici un avertisment, și dusi la secția de poliție locală. Ei au fost amprentați, fotografiati, apoi au fost legați la ochi și duși iniţial în beciurile Poliţiei din Palo Alto.

Aprobarea finală din partea poliției nu fost data până cu câteva minute înainte de începerea experimentului deoarece cercetătorii au dorit ca arestările să vină ca o surpriză pentru ca rezultatele să aibă o cât mai mare acuratețe. Studiul a fost chiar criticat pentru lipsa consimțământului deplin dat către participanți. Nici chiar Zimbardo însuși nu știa ce se va întâmpla în experiment totul fiind imprevizibil.

Gardienii

Cercetătorii au organizat o sesiune de orientare pentru gardieni cu o zi înainte de experiment, în care i-au îndrumat pe aceștia să nu le dăuneze fizic prizonierilor.

„Gardienilor” li s-a explicat doar că trebuie să aibă grijă să fie respectate legile şi să ceară respect din partea „prizonierilor”. Au fost îmbrăcaţi în uniforme kaki şi li s-au dat fluiere şi bastoane împrumutate de la poliţie. De asemenea, gărzile purtau ochelari de soare speciali, pentru a face contactul vizual cu deținuții imposibil.

Spre surprinderea organizatorilor experimentului, „gardienii” au intrat destul de repede în rol, au inventat pedepse şi au folosit metode psihologice pentru a-i intimida pe „prizonieri”. Nici măcar după ce doi dintre „prizonieri” au renunţat la experiment pentru că nu au mai rezistat presiunilor fizice şi psihice, „gardienii” nu au renunţat să caute metode cu care să domine.

În numai câteva zile, „gardienii” au devenit aproape sadici iar „prizonierii” au intrat în depresie. Lucrul acesta a și dus la întreruperea experimentului după doar 6 zile.

La finalul experimentului

Un „gardian” a spus:
„Am fost surprins de mine. Practic, am considerat că prizonierii erau asemeni unor vite.”

Un alt „gardian” a spus:
„Acționând autoritar poate fi distractiv. Puterea poate fi o mare plăcere.”

Cercetarea efectuată de Philip Zimbardo şi echipa sa, asupra presiunilor spre conformism în “situaţiile totale” reprezintă o completare şi o confirmare a studiilor lui Milgram asupra obedienţei.

Milgram a arătat cum indivizii pot pricinui în mod firesc rău celorlalţi, sub imboldul unei autorităţi destructive, iar Zimbardo a evidenţiat calitatea rolurilor sociale, atribuite aleatoriu, de a determina indivizii să se comporte imoral şi agresiv.

Milgram a evidenţiat puterea situaţiilor de a influenţa comportamentul uman, iar experimentul Stanford vizează aceeaşi idee : situaţiile, nu personalitatea deviantă, se află la originea disfuncţiilor sociale.

Vezi si Experimentul MILGRAM

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Experimente și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.