Experimentul Hofling, la fel ca Experimentul Stanford sau Experimentul Milgram, a avut ca scop să demonstreze efectele catastrofale ce s ar putea produce prin supunerea oarbă la o autoritate.

Este o lecție tulburătoare despre natura umană și despre forța distructivă a autorității percepute.

Contextul

În 1966, psihiatrul Charles K. Hofling a vrut să testeze supunerea oarba față de autoritate în condiții reale, nu în laborator. A ales un cadru serios și bine organizat: spitalul.

Procedura

Fiecare dintre cele 22 de asistente medicale participante a primit un telefon de la o persoană necunoscută, care s-a prezentat drept Dr. Smith.

Medicul fictiv le-a cerut să administreze 20 mg dintr-un medicament numit „Astroten” unui pacient, motivând că este o urgență și că va semna actele imediat ce ajunge la spital.

• O sticluță etichetată cu „Astroten” fusese plasată în dulapul cu medicamente.

• Pe etichetă scria clar că doza maximă admisă este de 10 mg.

• Medicamentul nu era pe lista aprobată a spitalului.

• Regulamentele interziceau acceptarea de ordine telefonice de la medici necunoscuți.

Cu toate acestea, 21 din cele 22 de asistente s-au conformat și au mers să administreze doza – fiind oprite de experimentatori chiar înainte de a o face.

Ce era și mai interesant?

Înainte de experiment, aceleași asistente completaseră un chestionar.
21 din 22 declaraseră că nu ar administra niciodată un medicament în astfel de condiții.
Ba chiar 10 dintre ele spuseseră că au refuzat anterior ordine ale medicilor în circumstanțe neclare.

Totuși, în situația reală, aproape toate au cedat.
Cuvântul „doctor” spus la telefon a fost suficient pentru a anula toate convingerile exprimate anterior.

Rezultatul

21 din 22 de asistente medicale au fost gata să administreze o supradoză de medicament, fără acte, pe baza unui simplu apel telefonic de la o persoană necunoscută.

De ce este important?

Acest experiment arată nu doar slăbiciunea sistemelor ierarhice, ci mai ales slăbiciunea conștiinței umane în fața autorității.

De fapt, Hofling a demonstrat că:

• Instrucțiunile venite „de sus” pot învinge logica, bunul simț și siguranța pacientului.

• Presiunea situațională (un telefon, o voce calmă, un apel la urgență) e de-ajuns pentru a opri gândirea critică.

• Credințele declarate (spuse cu sinceritate în chestionar) nu valorează nimic în fața unui sistem care cere obediență.

O întrebare sinceră

Câți dintre noi credem că am fi asistenta „cea bună” — și câți am fi, de fapt, printre cei 21?

Ne place să credem că suntem morali, lucizi și curajoși.
Dar experimentele ca cel al lui Hofling ne arată că iluzia propriei moralități e adesea spulberată de o simplă voce la telefon.

Concluzie

Adevărata întrebare nu e „ce-au făcut asistentele?”, ci:
Tu, în locul lor, ce ai fi făcut?
Și mai ales:
Ai curajul să te îndoiești de propriile răspunsuri?