Cine și ce este „statul”? Despre ce fel de „stat” vorbim și cine deține cu adevărat puterea în el?
Un stat care se separă de popor, ca instituție de sine stătătoare, va atrage inevitabil toate tipurile de narcisiști, sociopați și psihopați – adică exact acei indivizi care doresc cu orice preț să fie „în control” asupra altora.
Dacă aceștia ajung să „populeze” statul, nu mai e nevoie de imaginație. Vedem zilnic ce urmează.
Psihopații nu sunt nebuni. Din contră: sunt adesea inteligenti, carismatici, manipulatori subtili și capabili să mintă convingător – uneori până în punctul în care ei înșiși cred ce spun. Sunt obsedați de competiție și își urmăresc scopurile cu o tenacitate rece.
Campaniile electorale sunt terenul ideal pentru acești oameni. Iar votul – așa cum e practicat azi – le oferă exact cadrul de care au nevoie: vizibilitate, spectacol, promisiuni, emoție.
Dacă în loc de alegeri am folosi tragerea la sorți, probabilitatea ca un psihopat să ajungă la putere ar scădea. Majoritatea oamenilor care aleg sunt oameni normali – dar tocmai pentru că sunt normali, nu pot recunoaște ușor un psihopat. Iar disimularea este una dintre cele mai fine arme ale acestora.
În contrast, oamenii bine intenționați, cei care vor cu adevărat să ajute, sunt adesea introvertiți, discreți, fugiți de scandal și de aplauze. Lor nu le place puterea. Nu o doresc. De aceea nu îi găsim în fruntea statului.
Dar dacă „statul” ar fi cu adevărat una cu poporul – iar puterea nu ar fi concentrată, ci limitată strict la executarea dorinței colective – atunci psihopații nu ar mai avea ce căuta în structurile statului. Și nici nu ar fi interesați să o facă.
De ce?
Pentru că psihopații nu pot trăi fără control. Nu pot fi simpli executanți. Nu suportă reguli pe care nu le pot ocoli, nu se hrănesc cu liniște, ci cu conflict, manipulare, competiție și iluzia superiorității.
Aveți mai jos câte ceva despre “psihopați”, dar dacă doriți să aprofundați subiectul, o să găsiți “tone” de materiale și studii pe google.
Extras din Intelepciunea psihopatilor de Kevin Dutton
„De-a lungul analizelor sale, Dutton subliniaza ideea ca megalomania, caracteristica psihopatilor, se inrudeste indeaproape cu setul de trasaturi atat de recompensate si pretuite in societatea capitalista a zilelor noastre. El face apel la un studiu amplu, din 2005, care compara profilele liderilor din zona afacerilor cu acelea ale unor criminali internati sub paza stricta. Rezultatul este uimitor: se pare ca trasaturile psihopatice – precum farmecul superficial, egocentrismul, independenta exacerbata si atentia extrem de concentrata – se regasesc mult mai frecvent in salile luxoase de sedinte decat in celulele cu gratii in care sunt tinuti criminalii. Diferenta – caci o diferenta trebuie sa existe, nu-i asa? – rezida in context, in mediul in care au fost incurajate sa se dezvolte aceste abilitati: social sau antisocial.
Evident, pe masura ce parcurgi cartea lui Dutton, ajungi sa te intrebi daca nu cumva ar fi mai bine (si mai ieftin!) ca, pe viitor, multinationalele sa isi organizeze recrutarile de personal in preajma inchisorilor, nu prin universitati. In aceeasi ordine de idei, e greu de spus care perspectiva pare mai „incurajatoare“: scena in care Dutton tine in palme creierul unui criminal in serie si constata ca nu exista nicio diferenta notabila intre acesta si creierul meu sau al tau, sau studiul care ajunge la concluzia ca, in ultimii 30 de ani, abilitatea tinerilor de a empatiza cu semenii s-a redus cu mai bine de 40%.”