„Statul” este dat des în judecată de cetățenii săi, procese în urma cărora, statul urmează a plăti despăgubiri.
Mi se pare un pic ilogic (poate mă luminează cineva) să fi despăgubit cu banii tăi (banii statului sunt ai nostrii, de fapt). Asta în cazul în care statul nu e vre-o entitate separată față de cetățeni.
Altfel, ar însemna că statul nu mai e ceva național, ci este o companie/ corporație de sine stătătoare sau eventual o sucursală a unei corporații multinaționale.
Dacă statul este o corporație, atunci nu e normal să ne ia taxe, iar despăgubirile să fie acordate din averile celor vinovați de deciziile greșite.
Altfel, ce sens are să plătim niște taxe cu care se despăgubesc cetățenii pentru greșelile unor așa ziși „administratori”?
Practic dacă și banii mei (oricât de puțini ar fi) merg la despăgubirea cuiva, înseamnă că, practic și eu, și fiecare dintre voi, cei ce plătiți taxe, suntem vinovati pentru respectivele daune. Ceea ce mi se pare total incorect.
PS.
Mai nou, sau cât de curând, statul va fi, sau va putea fi dat in judecată și de companii străine… atunci să vezi „trai pe vătrai” pe românul plătitor de taxe.