Cine răspunde pentru deturnarea referendumului ?

Este vorba de referendumul din 2009, pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari la 300.

Eu personal nu sunt pro, la ora și în condițiile actuale, cu nici una din cele doua subiecte supuse la referendum. Oricum nu contează părerea mea. S-au scris pagini întregi „pro” sau „contra”, mai puțin a fost organizată o dezbatere publică serioasă de către „stat”.

Cineva trebuie să răspundă pentru acel referendum. Cei ce l-au convocat sau organizat sau cei ce nu i-au pus în practică rezultatele.

S-au invocat tot felul de „motivații” cum că referendumul nu a îndeplinit condițiile pentru a fi considerat obligatoriu și atunci a fost considerat consultativ.

Aș aminti doar 2 din aceste așa zise „motivații” :

1) Președintele nu putea convoca un referendum pentru modificarea Constituției (trecerea la parlament unicameral). Un astfel de referendum putea fi convocat doar după un vot în Parlament în care cel puțin 2/3 din parlaentaria ar fi fost de acord.

2) Reducerea numărului de parlamentari se stabilește printr-o lege organică, lege ce nu intra conform „Legii referendumului” la „probleme de interes national”, deci nu putea fi convocat de Președinte.

Dacă referendumul nu îndeplinea condițiile pentru a fi obligatoriu, atunci cei ce l-au organizat efectiv poartă o mare parte, poate cea mai mare parte a răspunderii.

Astfel, Primul ministru, ministrul de interne și alte persoane executive care au participat la organizarea lui aveau la îndemană posibilitatea să refuze, să își dea demisia sau să riște retragerea sprijinului politic din partea Parlamentului.

Ei nu pot invoca ca s-au supus cererii Parlamentului, sau a Președintelui la fel cum executanții ordinelor din regimul nazist, sau comunist nu se pot prevala de executarea ordinelor. Intr-un „stat de drept”, atâta vreme cât nu este decretată „stare de urgență”, nimeni nu se supune nimănui mai presus de lege.

Pentru orice persoană și instituție prevalează pevederile legilor în fața executării ordinelor, cum spuneam, cu excepția „stării de urgență”.

In momentul in care s-a stabilit un „cvorum” minim de participare (50% + 1), deja referendumul a devenit obligatoriu. Dacă el ar fi fost consultativ, a se mai stabili un „cvorum” și mai ales unul de 50 % + 1, ar fi un non sens.

Iar dacă a fost obligatoriu, asta deja înseamnă că am funcționat timp de cel puțin 4 ani (din 2012 până in prezent) într-un stat ilegitim si vinovații, cei ce nu au pus în practică rezultatele referendumului trebuie pedepsiți exemplar.

CCR (Curtea Constituțională) s-a pronunțat și a emis un comunicat prin președintele ei, Augustin Zegrean :

„Acest comunicat a fost transmis presei deoarece eram acuzati ca noi, judecatorii de la CCR, suntem vinovati de faptul ca a crescut numarul de parlamentari si , implicit, si cheltuielile bugetare cu ei. Prin acest comunicat de fapt am reluat hotararea Curtii Constitutionale din iunie 2012, cand , intre altele, am adus aminte legiuitorului ca trebuie facute modificari legislative care sa respecte vointa poporului, exprimata prin referendumul din 2009, care cerea un numar maxim de 300 de parlamentari”

Drept urmare, parlamentul avea 2 posibilități :

1) Dacă nu doreau sau nu știau cum să facă o astfel de lege, care să corespundă dorinței poporului, puteau să convoace alegeri anticipate la care campania electorală se putea axa pe propuneri de legi care să corespundă dorinței populare.

2) Ar fi putut să propună mai multe variante, și cum, oricum mai era necesar un referendum de validare exact pe legea respectivă, poporul se putea pronunța pe una din variante.

Altfel, nu se justifică nici banii cheltuiți, nici punerea populației pe drumuri pentru un referendum „consultativ” care sa nu fi fost luat în seamă, nici măcar „consultativ”, dacă nu ar fi îndeplinit cvorumul. Ar fi culmea absurdului, demn de pus în cartea recordurilor.

Populația nu a fost anunțată oficial, dinainte de referendum că este vorba de un referendum „consultativ” si nu unul obligatoriu. În plus, cum ziceam mai sus, în momentul în care s-a stabilit și un cvorum minim de participare fară de care el ar fi fost invalidat, referendumul a devenit de facto obligatoriu.

Totuși, și CCR are partea ei de vină, întrucât prin hotărâțrea nr. 37/2009 menționează că întrebarea de la referendum cu privire la reducerea numărului de parlamentari ar fi doar „consultativă”, ceea ce este incorect din moment ce la ambele întrebări a existat un cvorum minim obligatoriu pentru ca referendumul să fie validat.

Hotărârea nr. 37/2009

Se putea foarte bine organiza un sondaj de opinie, daca erau interesați doar „informativ”. Cheltuielile erau infinit mai mici și populația nu mai era pusă pe drumuri.

Pentru Referendum Parlament unicameral, potrivit Guvernului, a fost alocată suma de 6.107.000 lei.

Spre comparatie, un sondaj de opinie, care este chiar mai precis decat un referendum „consultativ” poate costa de la cateva sute de euro la cateva mii sau zeci de mii de euro si poate fi facut exact pe criteriile ce i-ar interesa pe cei ce doresc să facă o lege.

Aveți mai jos mai multe date tehnice si trimiteri la legi si Constituție cu privire la referendumul din 2009 : Cum s a deturnat un referendum

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.