Au fost vremuri în care vara însemna libertate. Nu doar concediu planificat, nu doar pachete turistice sau rezervări pe Booking, ci adevărata evadare. Un cort pe plajă, o chitară, foc de tabără, oameni necunoscuți care deveneau familie pentru o seară sau o lună. Fără orar. Fără poliție a decibelilor. Fără garduri.
Comunități spontane
În locuri uitate de autoritate — prin sudul Franței, insulele grecești, coastele Croației sau chiar prin România, în Vama Veche înainte să devină brand — se formau comunități temporare. Hippie, anarhiști, căutători de altceva. Fiecare cu rucsacul lui, dar cu dorința comună de a trăi simplu, prezent, viu. Petrecerile nu aveau început sau sfârșit. Când oboseai, adormeai în sacul tău. Când te trezeai, cineva deja cânta. Era suficient.
Astăzi… un cort pe plajă e „delict”
Astăzi, un cort pe plajă e amendat. O chitară se poate încadra la „tulburarea liniștii publice”. Libertatea a fost încet-încet reglementată, îngrădită, licențiată. Vara a devenit un produs. Festivalurile spontane s-au transformat în evenimente cu brățări VIP și bilete scumpe. Libertatea s-a mutat în zone special delimitate, supravegheate, monetizate.
De la comunități vii la „oferte all-inclusive”
Înainte, nu exista program. Nici meniu fix. Doar oameni care împărțeau ce aveau și ce simțeau. Astăzi avem „totul inclus” — și totuși, nimic real. Suntem turiști în propria viață, alergând între două check-in-uri și o poză cu filtrul potrivit.
Cum am pierdut vara
Am pierdut-o treptat. Fără să ne dăm seama.
O dată cu primul gard ridicat. Cu prima autorizație. Cu prima amendă dată celor care „deranjează liniștea” cântând la chitară.
Apoi au venit festivalurile mari. Cu sponsori, badge-uri și tarabe. Cu tarife, benzi VIP și pază.
Au urmat camerele de supraveghere și dronele.
Până și cortul a devenit un produs de lux: camping-ul costă cât un hotel, și se rezervă online, cu plată în avans.
Iar cine îndrăznește să pună un cort pe plajă, fără aprobări? Devine infractor.
Am pierdut spontaneitatea, încrederea în necunoscut, arta întâlnirii întâmplătoare. Am pierdut bucuria de a dormi sub cerul liber fără frică. De a dansa fără să ne filmăm. De a trăi vara ca pe o reîntoarcere la esență, nu ca pe o escapadă programată în calendarul Google.
Nu libertatea a dispărut. Noi am uitat să o mai trăim.
Societatea n-a interzis total libertatea, doar a făcut-o incomodă. Costisitoare. Neînțeleaptă. Ba chiar… suspectă.
Dar ea încă există. Așteaptă.
Poate nu vom mai putea recrea acele comunități hippie de vară, dar putem trăi fragmente.
Putem alege un drum fără plan. O noapte sub cer. O prietenie fără like-uri.
Vara fără reguli nu e un loc.
E un spirit. Și n-a murit. Doar s-a ascuns.
