Un AI pentru oameni, nu pentru corporatii

🌐 Read this article in English

De ce acum e momentul sa luptam pentru un AI liber si cum, cu doar 1 dolar, omenirea ar putea evita o noua dictatura digitala


Candva, batalia digitala se dadea intre pasionati si corporatii. Era o lupta inegala, dar umana. Pe de-o parte, minti geniale sau doar oameni cu pasiune, cu convingerea ca software-ul trebuie sa fie liber, accesibil tuturor. Pe de alta parte, corporatii cu bugete uriase, reclame agresive si influenta politica. Linux a aparut asa. Firefox. OpenOffice. Toate din efortul unor comunitati.

Dar acum nu mai e o lupta. Este un colaps.

De ce?

Pentru ca a aparut AI-ul. Si nu oricum: AI-ul in forma sa corporatista, hiper-eficient, privatizat si in curs de monopolizare. Acum, o singura companie poate produce cu ajutorul unui AI ceea ce mii de programatori voluntari nu mai pot construi nici in zece ani. AI-ul face in ore ce comunitati intregi nu reuseau in luni. Este inceputul sfarsitului pentru dezvoltarea libera, daca nu ne trezim.

De ce nu exista (inca) un AI open source functional?

Exista modele partial deschise (LLaMA de la Meta, Mistral, Mixtral, GPT-J, Falcon etc.), dar:

  • Nu sunt usor de folosit
  • Nu sunt antrenate suficient
  • Nu au interfete prietenoase
  • Nu sunt sustinute masiv financiar

Iar voluntarii care ar putea contribui? Sunt cooptati. Geniile se duc rapid spre salarii de 15.000 de euro pe luna la marile companii. Si cine sa-i condamne? Dar in acest timp, controlul asupra internetului devine tot mai centralizat, invizibil si automatizat.

Atunci… de ce nu donam 1 dolar fiecare?

Suntem miliarde de utilizatori. Daca doar 100 de milioane de oameni ar dona 1 dolar (sau euro), s-ar strange 100 de milioane. Suficient pentru:

  • Antrenarea unui model mare, liber
  • Sustinerea unei echipe internationale
  • Crearea unei platforme AI cu interfata publica si transparenta
  • Dezvoltare continua si protejarea libertatii online

Dar acest lucru nu se intampla din cateva motive simple:

  • Lipsa unei platforme clare si transparente care sa ceara acest ajutor
  • Lipsa unei viziuni unificate in comunitatea open source
  • Neincrederea oamenilor in proiecte care cer bani fara garantii
  • Inconstienta majoritatii privind miza reala a AI-ului

Ce face Elon Musk?

Spune ca lupta pentru un AI liber. Dar in realitate, Grok si xAI sunt integrate in X (fostul Twitter), controlate central si sustinute de date colectate de la utilizatori. Codul publicat e doar partial. E mai mult branding decat libertate.

Elon creeaza un AI pentru el, nu pentru toti. Si asta e valabil si pentru restul marilor jucatori.

Inca nu e prea tarziu

AI-ul e inca tanar. Nu s-a instaurat definitiv niciun monopol. Inca avem sansa sa-l construim pe al nostru. Dar pentru asta, trebuie sa ne trezim:

  • Trebuie o initiativa globala, transparenta
  • Trebuie o echipa tehnica care sa inspire incredere si sa comunice clar
  • Trebuie sa dam fiecare 1 euro
  • Si mai ales, trebuie sa intelegem: daca pierdem aceasta lupta, nu mai exista nicio sansa sa ne luam inapoi controlul asupra lumii digitale

Viitorul va fi controlat de AI. Intrebarea este: al cui AI? Al tau? Sau al unei companii care vinde acces la gandire?

Eu v-am spus.

You are currently viewing Un AI pentru oameni, nu pentru corporatii