Am aruncat o piatră într-un lac. Sau un bolovan.
Apa s-a cutremurat, valurile s-au întins peste suprafața liniștită.
Și m-am udat puțin.

Nu conta dacă eram bogat sau sărac, bun sau rău.
Nu conta nici dacă am aruncat cu intenție bună sau pur și simplu dintr-un impuls de nemulțumire.
Efectul s-a întors, simplu și inevitabil, spre mine.

Așa funcționează karma — nu ca un judecător care decide ce meriți, ci ca o lege a energiei și echilibrului.
Orice acțiune are o reacție, orice dezechilibru cere reechilibrare.
Și universul nu face discriminări, nu ține cont de religie, clasă socială sau moralitate absolută.

Bogatul poate avea resurse să se adapteze, să amortizeze impactul valurilor.
Săracul, mai vulnerabil, simte mai puternic efectele.
Dar toți suntem parte din același întreg, aceeași apă.

Proverbele noastre vechi spun multe despre asta:
La omul sărac nici boii nu trag.
De ce? Pentru că cineva care se vede sărac, care se lasă prins în capcana pesimismului, sfidează practic potențialul schimbării.
Intră într-un cerc vicios de dezechilibre.

Un necaz nu vine niciodată singur.
Pentru că mintea noastră atrage, amplifică și multiplică problemele atunci când se așteaptă la ele.

Acesta nu este un blestem, ci o realitate a energiei și percepției noastre.

De aceea, cred în karma.
Dar nu ca pe o condamnare sau o răzbunare divină.
Ci ca pe o lege naturală, ca un ecou al faptelor noastre.

Universul ne oferă ceea ce avem nevoie pentru echilibrare.
Uneori cu blândețe, alteori cu forță.
Și uneori oferă ocazii pe care nu trebuie să le ignorăm — pentru că a le refuza înseamnă să ne închidem ușa către viitoare daruri.

Nu trebuie să fim captivi ai rușinii sau ai judecății altora.
Libertatea începe când alegem ce e bun pentru noi, fără să ne fie frică sau să ne fie rușine.

Asta e karma mea.

Și a ta?