Iranul nu e Irak. Și nici Siria. Dacă urmează ceva, a fost deja negociat.

Mă întreb un singur lucru:

Dacă Statele Unite vor interveni direct în Iran – ceea ce pare a fi planul inițial, cu Israel doar ca săgeată – înseamnă oare că Ucraina, Taiwanul și alte regiuni au fost deja negociate, schimbate la masa celor „mari”?

Pentru că altfel, mi-e greu să cred că Rusia și China ar sta cu brațele încrucișate și-ar privi cum se strânge lațul în jurul lor.

Iranul nu e o țintă de decor

Spre deosebire de multe alte țări „inventate” peste noapte pe ruinele imperiilor coloniale – Siria, Irak, Liban, Iordania – Iranul este o civilizație în sine. Nu doar o țară cu granițe, ci o entitate istorică cu o identitate profundă și neîntreruptă. Persia antică trăiește astăzi sub numele de Iran.

Și spre deosebire de Irak, Iranul:

  • Are o armată pregătită, cu experiență și moral ridicat.
  • Este adânc infiltrat în regiune prin rețele de influență (Hezbollah, Houthis etc.).
  • Are populație unită, greu de spart din interior.
  • Are aliați taciti sau direcți în Rusia, China și India (prin BRICS+ și relații energetice/comerciale).

Atac direct? Doar dacă s-au înțeles deja între ei

Nu există scenariu realist în care SUA sau Israel să atace Iranul militar fără un acord tacit cu Rusia și China. Pur și simplu nu se poate.

O intervenție reală ar însemna:

  • risc de escaladare militară directă (prin Caspica spre Rusia, prin Pakistan și India spre China),
  • criză economică globală (închiderea Strâmtorii Hormuz, explozia prețului petrolului),
  • și o ruptură completă în echilibrul mondial.

Așadar, dacă un atac va avea loc, înseamnă că s-a făcut deja o înțelegere. Poate chiar una pe care lumea nu o va recunoaște niciodată public.

Ucraina și Taiwanul – monede de schimb?

De ce tăcerea Moscovei? De ce prudența Chinei? Poate pentru că au primit ceva în schimb.

  • Ucraina pare tot mai aproape de o „înghețare”. Sprijinul occidental scade, iar vocile „realiste” cer negocieri.
  • SUA și aliații evită escaladarea în Taiwan. Vizitele oficiale sunt rare, iar tonul e reținut.

Poate că au acceptat ca Occidentul să-și regleze conturile în Orientul Mijlociu în schimbul păstrării status quo-ului în Est. O împărțire tăcută a lumii, model Yalta 2.0.

Război mondial sau reîmprospătarea hărții globale?

Suntem probabil în fața unei alegeri care nici nu mai e a noastră:

Fie lumea intră într-o spirală de conflicte majore, fie asistăm la o nouă împărțire a influenței — fără referendumuri, fără ONU, fără „democrație”.

Doar prin înțelegeri de culise între imperii. Așa cum a fost mereu în istorie.

Cine pierde? Tot omul obișnuit.

Noi nu vom fi întrebați. Vom afla doar când e prea târziu: prin inflație, prin mobilizare, prin presiune psihologică, prin frică.
Pentru că atunci când imperiile joacă șah cu lumea, oamenii sunt doar pionii care cad primii.