Senatul, o „cameră” inutilă

Puțină informare politică.

Sunt unii care susțin că Parlamentul României este bicameral din tradiție și că, păstrarea „tradiției” ar fi un motiv pentru menținerea lui.

Nimic mai fals, tradițiile se mențin prin cultură, religie, cutume ale membrilor componenți ai societății, nicidecum prin organizarea politică.

Organizarea politică are un singur scop. Ca sistemul social să funcționeze cât mai bine, cât mai în folosul indivizilor componenți ai societății, cât mai eficient.

In cazul unui parlament unicameral se reduc costurile, chiar dacă numărul de legislatori rămâne aceleași, deoarece vor fi mai puține instituții pentru a menține și „consilia” fiecare cameră în parte.

Parlamentul actual al României cuprinde 583 de parlamentari, din care 176 senatori și 407 deputați.

Singurul caz în care este necesar acordul ambelor „camere”, care dacă nu se obține duce oricum la „unificarea celor 2 camere” pentru problema respectivă, este în cazul modificărilor Constituției, lucru ce se întamplă oricum foarte, foarte rar.

Practic, chiar și în cazul modificării Constituției ele nu funcționează ca, camere separate total decât în prima fază dupaă care se procedează la „unirea lor” pe problema respectivă.

Senatul a apărut în România în 1864, importat de afară, inițial sub numele de Corpul Ponderator (https://ro.wikipedia.org/wiki/Plebiscitul_din_Rom%C3%A2nia,_1864)

Peste jumătate din statele suverane ale lumii au în prezent Parlament unicameral
https://en.wikipedia.org/wiki/Unicameralism

Parte din ele au avut la rândul lor parlament bicameral, însă, constatând că nu este necesar au trecut la cel unicameral (de exemplu Suedia).

Printre state cu parlament unicameral putem menționa: toate țările nordice (Suedia, Norvegia, Finlanda,Danemarca), Estonia, Portugalia, Grecia, chiar și vecinii noștrii, Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia….

Senatul a fost creat pentru a reprezenta diferite și specifice sectoare ale societății. (diferite clase sociale, minorități etnice sau de alte feluri, sau subunități ale unei federații)

Senatul a fost „importat” în țările mici de la marile imperii, mare parte a lor state federale.

Dacă e să ne referim la Franța, de unde am tot importat și bune și rele, la ei Senatul nici măcar nu este ales direct. Ei sunt aleși în mod indirect, de aproximativ 150.000 de funcționari („grands électeurs”), consilieri regionali, primari de departamente sau consilieri locali din orașele mari. Rolul lui este de a reprezenta colectivități teritoriale ale Republicii Franceze și cetățenii francezi care trăiesc în străinătate. Senatul, a aparut în Franța pentru a proteja o clasă socială privilegiată, inițial locul de senator fiind ereditar, apoi pe viață,

Cam la fel stă treaba și în Marea Britanie cu „Camera Lozilor”
Membri Camerei Lorzilor sunt numiți.de către monarh din rândul moștenitorilor colegiilor ereditare, compuse din casele nobiliare. Foarte puțini sunt de sex feminin, deoarece, în cea mai mare parte, moștenitorul unui colegiu ereditar poate fi doar bărbat.

Multa alte state (USA, Germania, Elveția), fiind state federale, este normal să aibă o „cameră” care să reprezinte și interesele statelor componente, pe lângă cea ce reprezintă interesele națiunii în ansamblu.

Alte state, deși sunt „unitare” (Spania, Italia) s au constituit din mai multe regate, motiv pentru care au avut inițial un motiv justificat pentru a avea 2 camere, și nu au renunțat încă la ea pentru că au destule probleme secesioniste și în prezent.

Așadar, nu există nici un motiv logic pentru ca România să mențină 2 camere. Nu este o „tradiție” romanească, este ceva importat dupa modele care nu au legatură cu situația din România și care, oricum nu îndeplinește rolul pentru care el există în alte țări. Ba chair am putea spune că poate fi chiar periculos pentru un stat „unitar și indivizibil”.

In incheiere ar mai fi ceva de spus.

Conform Constitutiei Romaniei, Art.75, Senatul este camera decizionala pentru :

– Proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri
– Proiectele legilor organice prevăzute la
– articolul 31 alineatul (5),
– articolul 40 alineatul (3),
– articolul 55 alineatul (2),
– articolul 58 alineatul (3),
– articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o),
– articolul 79 alineatul (2),
– articolul 102 alineatul (3),
– articolul 105 alineatul (2),
– articolul 117 alineatul (3),
– articolul 118 alineatele (2) şi (3),
– articolul 120 alineatul (2),
– articolul 126 alineatele (4) şi (5)
– articolul 142 alineatul (5).

Așadar, dacă 176 senatori pot decide pentru niște lucruri atât de importante, care pot fi chiar considerate cele mai importante întrucât se referă la „legi organice”, legile aflate ierarhic imediat sub Constituție, nu e nici un motiv pentru care Camera Deputaților ar avea nevoie de 407 membri.

Motivul invocat este „reprezentativitatea”, nicidecum necesitatea elaborării actului legislativ. Cum ei oricum reprezintă „națiunea” în ansamblul ei, nu prea contează dacă un membru al Camerei Deputaților este ales de 80.000 sau 120.000 de electori.

Dar singurul motiv cu adevarat plauzibil pentru a avea mai mulți „reprezentanți” ar fi dacă s ar ușura pătrunderea „asociațiilor de cetățeni” (partide politice) în Parlament, iar asta depinde de „pragul electoral.

La ora asta, chiar cel mai plauzibil motiv pentru a avea mulți parlamentari este eludat prin menținerea unui prag electoral astronomic de 5 %. Reducerea „pragului electoral” la 1 % ar putea favoriza, revigorarea „clasei politice” și reprezenta un pas în față pentru a readuce interesul cetățenilor pentru „viața politică”.

Odată ajunși în Parlament ei oricum devin „stăpâni absoluți” și încalcă toate normele de drept civil, si de bun simț, privind „reprezentarea”. Din moment ce cetățenii nu pot interveni în nici un mod în actul legislativ… e clar că nu avem de a face cu o „democrație” ci cu o „dictatură aleasă” din 4 in 4 ani.

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.