„Democrația” și „politica”

„Democrația” și „politica” s-au născut în Grecia Antică, atât ca definiție cât și ca formă organizatorică conștientizată efectiv.

De asemenea, tot acolo a mai fost definit un cuvânt, „idiot”, prin care erau definiți cei neinteresați de „democrație” (modul de luare a deciziilor) și de „politică” (direcția deciziilor, scopul lor, ca atare).

În Grecia Antică nu existau „partide”, ăsta fiind motivul pentru care Aristotel, când a numit omul a fi un „animal politic” (zoon politikon) s-a referit la toți cetățenii polisului (cetății).

În Grecia Antică, a fi civic era egal cu a fi politic, statul fiind chiar cetățenii săi peste care nu exista o „putere” superioară.

Deci, faptul că nu au existat „partide”, definite separat (ele, partidele, apărând abia la sfârșitul sec. al 18-lea) , nu înseamnă că, cetățenii nu făceau politică, ba din contră, însemna că TOTI cetățenii făceau politică și este evident că existau grupuri de persoane care susțineau o anumită direcție/ propunere… punctuală sau generală.

Chiar și astăzi există țări (Suedia, de exemplu) care nu au partidele politice reglementate prin legi. Este suficient dreptul de asociere consființit în Constituție. Orice grup de cetățeni care dorește ceva, este clar că face politică și evident că ar trebui considerat ca fiind „politic”.

„Zoon politikon” – (din greacă zỗion, ζῷον, „animal” și πoλιτικόν, politikon, „politic (de la polis = oraș)”, „civic”), este un concept creat de Aristotel, a cărui traducere este „animal politic” și se referă la ființa umană, care, spre deosebire de animale are capacitatea de a se raporta politic, a lua decizii gândite, nu doar instinctuale.

Deși astazi, mulți încearcă să argumenteze că termenul de „politic” folosit de Aristotel s-ar traduce prin „civic” și că el s-ar referit la „societatea civilă”, argumentația este total falsă, este o eroare de logică… pentru că, la aceea vreme… toți civicii, adică cetățenii… erau și „politicieni”.

„Democrația”, (din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = „puterea poporului”), a fost organizarea societății în Grecia clasică, prin care poporul lua deciziile ce urmau a fi puse în practică de niște „reprezentanți” trași la sorți și lipsiți de puteri decizionale.

„Politica”, (din greacă: politica πολιτικός = „pentru, sau referitoare la cetățeni”), se referă la direcția/ scopul pentru care se iau deciziile care ulterior se aplică tuturor.

Orice cetățean care nu lua parte la deciziile privind viața „cetății”, chiar prin lege într-o anumită perioadă, își pierdea calitatea de membru (cetățean) în „polis” (cetate) fiind și o mare dezonoare. Ba chiar aceștia aveau și o denumire specifică… „idioti”. Mai pe scurt, dacă nu făceau „politică” își pierdeau calitatea de „civici”… de „cetățeni”… pur și simplu.

„Idiot” provine tot din vechea greacă (ἰδιώτης, idiōtēs).
În democrația ateniană o persoană neinteresată de viața publică era numită idiot. Idioțenia reprezenta starea naturală de ignoranță în care s-au născut toate persoanele, opusul ei fiind cetățenia. Idiot te naști și cetățean devi prin implicare (chiar dacă acum dobândești o cetățenie formală oricum). Refuzul de a participa la viața publică, atâta timp cât ești parte a societății nu este o laudă ci este o dezonoare.

Democratia nu consta in a alege oameni care sa decida pentru tine ci in a alege dintre propunerile facute de oameni :

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Democrație directă și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.