De ce nu reacționăm ?

Te-ai întrebat vreodată de ce oamenii nu reacționează în fața valului de abuzuri și nedreptăți pe care le suferim cu toții? Nu te uimește faptul că, deși zilnic ies la lumină noi cazuri de corupție, ilegalități și nedreptăți, furturi și încălcări ale legii, populația, cea căreia i s-a furat pur și simplu prezentul și viitorul, nu reacționează în nici un fel ?

În ultima vreme au fost făcute public informații de tot felul care în alte circumstanțe ar fi zdruncinat structura acestui sistem până la temelii. Dar fără doar și poate, structura acestui sistem continuă să fie intactă fără nici cea mai superficială „zgârietură”.
Și această situație ne atrage atenția asupra unui fapt îngrijorător care are loc sub nasul nostru, al tuturor, dar care pare că nu are nici o importanță : ADEVARUL NU MAI CONTEAZA.

Pare incredibil dar faptele ne demonstrează acest lucru în fiecare zi. INFORMATIA CORECTA NU MAI ARE IMPORTANTA. Demascarea secretelor ascunse și aducerea lor la lumină nu are nici un efect, nici o reacție din partea populației. Indiferent cât de teribile ar fi aceste secrete.

Timp de decenii am crezut că cei care lupta pentru adevăr, cei care informează și sunt capabili să dezvăluie situații dubioase, ascunse cu grijă, vor fi cei care vor schimba actuala situație. Că vor putea schimba cursul istoriei. De fapt am crescut cu convingerea că a ști adevărul este foarte important pentru a crea o lume mai bună, mai dreaptă, unde cei care luptă să dezvăluie secretele sunt cel mai mare inamic al celor puternici și al tiranilor.

Si poate că a fost o vreme când așa era. Dar în acest moment, „evoluția” societății și mai ales psihologia maselor, ne poartă către o situație cu totul nouă. Un stadiu mental al populației pe care nu și l-ar fi imaginat nici cel mai înfocat dictator. Un vis frumos pentru orice tiran de pe fața pământului: SA NU FIE NEVOIE SA JUSTIFICI NIMIC IN FATA POPORULUI. Să poată să lase la vedere toată corupția, rautatea și tupeul de care este capabil fără să-și facă griji că mulțimea oprimată va reacționa. Aceasta este lumea reală în care trăim și dacă consideri că afirmația este exagerată privește în jurul tău.

Cazul unei țări numită România. O țară cufundată într-o stare de putrefacție generalizată, devorată până la sânge de corupție în toate domeniile: Justiție, Mediu de afaceri, Sindicate și mai ales mediu politic.

Chiar dacă toate cazurile de corupție au fost făcute public în ultima vreme, românii, în majoritate, continuă să voteze cele doua partide principale și pe alocuri votează pe câte unul nou apărut care de fapt este un apendice al celor doua, nereprezentând o alternativă reală pentru populație.

Cunoaștem cu toții actualele cazuri de corupție care au închis în spatele gratiilor politicieni pe care marea masă continuă să-i voteze. O adevarată rușine pentru orice țară cu un minim de democrație.

Si cu toate că politicieni din actualele partide merg la închisoare, cu toate că este demonstrat că actuala mașinărie care conduce țara este compusă din oameni care încalcă legea și cărora nu le pasă de soarta acestei țări, ce face marea masă a poulației în acest context? NU FACE NIMIC!

Cea mai vizibilă reacție a populației a fost să-și exercite dreptul de a se manifesta, o reacție foarte asemănătoare cu cea a galeriilor de fotbal când echipa favorită castigă. Ies în stradă și sărbătoresc.

Reacția populației este minimă în a schimba ceva din actuala situație. Si cazul corupției politice din România și lipsa de reacție a maselor este doar un exemplu din ce se întamplă în acest moment în lungul și latul acestei lumi.

Avem și cazuri în lumea sportului, de sportivi care sunt bănuiți de corupție, de manipulare sau dopaj sau acuzați că vând meciurile de fotbal sau falsifică rezultatele altor competiții care se desfășoară sub egida a mărci foarte cunoscute. Si cu toate astea audiența acestor competiții nu scade ci dimpotrivă crește pe zi ce trece.

Si toate astea nu sunt nimic în comparație cu gravitatea celor dezvăluite de Edward Snowden și confirmate de către guverne care ne-au spus în față că tot ceea ce facem noi este urmărit, că toate apelurile telefonice și activitatea noastră în rețelele sociale este controlată și că ne îndreptăm fără oprire către coșmarul lui Big Brother prezis de către George Orwell în 1984.

Si ce este în afara normalității din toate astea : din momentul în care s-a aflat, nimeni nu a reacționat, nimeni nu respinge ideea că vom trăi așa.
Mass-media, puterea politică și firmele care dețin internetul implicate în scandal au confirmat public că acest stadiu permanent de urmărire, este real și continuu.
In cele mai fericite cazuri au promis, fără prea multă convingere, că nu vor mai face… Inclusiv și-au permis luxul de a dezvălui anumite detalii tehnice. Si care a fost reacția populației mondiale în fața acestui adevăr? Care a fost reacția generală când s-au aflat aceste informații? NICI UNA.

Lumea continuă să trăiscă absorbită de propriul smartphone, continuă să se bucure de „noroiul dulce” al rețelelor sociale și continuă navigarea prin apele infectate ale internetului fără măcar să fi clipit… fără măcar o tresărire.

Atunci, ce folos să cunoaștem adevărul? In cazul în care Edward Snowden și Julian Assange sunt personaje reale și nu creații ale mass-media care au o misiune secretă: La ce bun sacrificiul lor? Ce folos să ai informații, să afli adevărul dacă nu se întâmplă nimic, nici o schimbare, nici o transformare?

Ce folos să știm clar și cu documente că energia nucleară o să ne aducă numai nenorocire așa cum au demonstrat Cernobil și Fukushima dacă atunci când am văzut asta nu s-a produs nici o schimbare, nici o reacție? Ce folos dacă știm că bțncile sunt instituții criminale care tâlhăresc masele dacă continuăm să le folosim? Ce folos dacă știm că hrana noastră este infectată și contaminată cu chimicale și produse toxice cancerigene sau transformate genetic dacă noi continuăm să o mâncăm? Ce folos că știm adevarul despre orice alt aspect al vieții noastre cotidiene dacă noi nu reacționăm indiferent cât de gravă ar fi situația?

Să nu ne mai păcălim singuri, oricât de greu ar fi… să acceptam realitatea exact așa cum este ea. In societatea actuală a ști adevărul nu mai înseamnă nimic. A informa de fapte care întradevăr sunt importante nu are nici un rost în realitate. Mai mult decât atât, marea masa a populației este în așa hal de degaradare psihologică încât, asa cum o sa demonstrăm, însăși accesul la informație întărește și mai mult incapacitatea de a reacționa. Si intrebarea de un milion este : DE CE? Cum am ajuns cu toții în acest stadiu de apatie generalizată?

Raspunsul, așa cum se întamplă mereu când ne punem întrebări de acest gen, este destul de ingrijorător. Si este în stransă legătură cu felul în care individul este condiționat din punct de vedere psihologic în actuala societate.

Asadar mecanismele care dezactivează capacitatea noastra de reacție atunci când aflăm adevarul, indiferent cât de incendiar ar fi acesta, sunt pe cât de simple, pe atât de eficiente. Si fac parte din viața noastră de zi cu zi. Pur și simplu TOTUL se bazează pe EXCESUL DE INFORMATIE.

Suntem bombardați cu tot felul de informații care ne stimulează în diferite feluri și într-o cantitate atât de mare încât provoacî în noi un lanț de reacții logice care termină prin a ne conduce către o lipsă totală de reacție. Pur și simplu devenim APATICI.

Pentru a combate acest fenomen este foarte important să înțelegem cum evoluează tot procesul… CUM AM AJUNS SA NU MAI REACTIONAM? (procesul)

Pentru început e necesar să întelegem că orice stimul senzorial pe care îl primim este încărcat cu informație. Corpul nostru este construit în așa fel încât este capabil să primească și să prelucreze tot felul de stimuli senzoriali, chestiunea principala care ne afecteaza este percepția informației de natura lingvistică, înțelegând prin lingvistic orice sistem organizat, în scopul de a codifica și transmite informații de orice fel. De exmplu sa asculți o frază sau să o citești implică intrarea unei informații de caracter lingvistic în creierul nostru. Se intamplă același lucru când vedem emblema unei firme, când ascultăm notele muzicale ale unui cântec, când urmărim semnalele din trafic sau ascultăm o sirena a unei salvări, ca să dăm niște exemple.

In lumea în care trăim, o persoană este expusă la mii și mii de astfel de stimuli lingvistici în fiecare zi din viața sa. Mulți dintre acești stimuli îi percepem fiind constienți de asta însă marea majoritate îi percepem inconștient, iar creierul nostru trebuie sî îi prelucreze.

Procesul de colectare și prelucrare a acestor informații îl putem împărții în trei faze: 1.percepție 2.evaluare 3.răspuns

PERCEPTIA. Fără îndoială suntem generația cu cea mai mare capacitate de procesare a informației din întreaga istorie a umanității, mai ales la nivel vizual și auditiv. Mai mult decât atât, pe măsură ce se nasc alte generații, acestea dobândesc o viteză și mai mare de percepție a informației. O dovadă a acestui lucru o putem găsi în filme. Urmarește oricare dintre filmele vechi cu Jhon Wayne și alege o scenă oarecare de acțiune cum ar fi de exemplu o scenă în care personajele se împușcă.
Dupa care alege un film actual și o scenă în care personajele fac același lucru sau o cursă de masini.

Orice scenă de acțiune într-un film din ziua de azi este plină de secvențe scurte care se succed cu viteză. In doar 3 sau 4 secunde o sa vedeți planuri diferite : figura protagonistului, cea a celui care îl insoțește tinând, mâna pe schimbătorul de viteze, piciorul călcând acceleratorul, mașina ocolește un pieton, cel care-l urmarește derapează și personajul negativ înhață pistolul și trage prin geamul masinii… etc.

Si fiecare plan a durat doar câteva zecimi de secundă. Imaginile vin una după alta cu o viteză amețitoare, asemanatoare cu împușcăturile unei mitraliere. Si cu toate astea ești capabil să le vezi pe toate și să și procesezi mesajele pe care le conțin.

Acum dă drumul filmului cu Jhon Wayne. O să vezi că secvențele nu se derulează în ritmul mitralierei, vei observa planuri largi și lente și cu o deschidere mult mai mare. Un spectator din vremea lui Jhon Wayne probabil ar fi amețit văzând un film din zilele noastre nefiind obișnuit să proceseze informația într-un ritm atât de rapid. Acesta este doar un exemplu care arată cum este bombardat creierul unei persoane în ziua de azi în comparație cu al unei persoane care trăia acum 50 de ani.

Adaugă acum toate sursele de informație care te înconjoară : televizor, radio, muzică, publicitatea omniprezenta, semnalele din trafic, hainele diferite pe care le poartă fiecare persoană cu care te întâlnești pe stradă și care reprezintă, fiecare dintre ele un alt cod lingvistic pentru creierul tău, informația pe care o primești prin intermediul telefonului mobil, cea din tabletă, din internet în general și mai adaugă viața ta socială, facturile, preocupările pe care le ai și dorințele pe care te-au programat să le simți, etc, etc, etc…

Este vorba de o adevarată inundație de informație pe care creierul tău este obligat să o analizeze continuu. Si toate astea cu un creier de aceleași dimensiuni și cu aceeași capacitate pe care o avea și creierul spectatorilor de western cu John Waine care trăiau acum 50 de ani. Din câte observăm, se pare că acest creier pe care îl avem, are suficientă capacitate de percepție pentru a primi acest volum imens de informație și poate și să înțeleagă mesajele asociate. Nu asta ar fi problema. De fapt se pare că, creierului nostru îi place această inundație de informație așa de mult încât am devenit dependenți de avalanșa de informație. Abia acum apare problema, în faza următoare.

EVALUARE.

Problema intervine atunci când analizăm informațiile primite, atunci când vine momentul să evaluaezi să analizezi, să judeci informația și ceea ce ea implică. Atunci ne lovim de limitele pe care toți le avem.
Pentru că pur și simplu nu dispunem de timp suficient pentru a evalua în profunzime aceste informații.
Inainte ca mintea noastră, ea singură, cu propriile criterii să poată analiza în profunzime o informație primită, suntem bombardați de un nou val de stimuli care ne distrag atenția și umple din nou mintea noastră.
Acesta este motivul pentru care nu se estimează în perspectivă informațiile pe care le-am primit, oricât de importante ar fi posibilele lor implicații.
Pentru a înțelege mai bine acest lucru, hai să folosim o analogie, sub formă de proză scurtă.
Imaginați-vă o persoană foarte introvertită, care își petrece majoritatea timpului său închisă în casă. Nu are, practic prieteni sau relații sociale de nici un fel.

Acum să presupunem că iese din casă, merge la supermarket pentru a cumpăra o sticlă de lapte și atunci când ajunge la casa de marcat și îi vine rândul să plătească, scapă sticla din mână și o sparge. Sticla cade cu zgomot și laptele îi pătează hainele în prezența celorlalți clienți și a caseriței.
Când se întoarce acasă, izolat din nou de societate, singur între pereții casei sale, probabil da mare importanță a ceea ce s a întâmplat în supermarket.
Va analiza cum s-a întamplat de i-a căzut laptele, ce mișcare greșită a făcut de l-a scăpat; se va întreba dacă vina a fost a lui sau poate că sticla era alunecoasă, va analiza în minte privirea caseriței, gesturile și comentariile celorlalți clienți, analizează petele de lapte de pe haine ți încearcă să ghicească ce au gândit despre incident fiecare dintre cei care erau prezenți la fața locului, ce au gândit despre el… văzându-l în acea situație.
Se simte ridicol și rumegă situația mai mult decat este cazul. Pur și simplu pentru că incidentul respectiv este marele eveniment social la care a luat parte în acea zi, sau în acea săptămână.
Si e posibil sa nu-l uite toata viata.

Acum să înlocuim persoana introvertită cu modelul opus ei.

O persoană extrovertită mereu inconjutară de oameni, mereu prezentă la evenimente, interactionează frenetic cu clienți, colegi de muncă, vorbește mult la telefon, face programări, cumpără, vinde, participă la reuniuni, râde, se supără… și la finalul zilei bea o bere cu prietenii în bar.

Să presupunem acum că această persoană merge să cumpere lapte și i se întâmplă același accident: sparge sticla cu mult zgomot și își umple hainele de pete.
Evaluarea pe care o va face va fi pur și simplu de domeniul anectodic, deoarece întamplarea nu va fi mai mult decât unul dintre evenimentele la care va participa în decursul unei zilei. In cateva ore va uita cu desăvârsire întâmplarea.

Oamenii din actuala societate sunt foarte similari cu cel de-al doilea model. Supuși la o mulțime de stimuli senzoriali, sociali și lingvistici.
Pentru noi, orice informație primită este rapid analizată și repede uitată, măturată de fluxul continuu de informații care vin din spate în creierul nostru ca un torent.

Pentru că trăim scufundați în cultura „twit”-ului, o lume unde orice reflecție despre un eveniment durează 140 de caractere. Si asta este profunzimea maximă la care poate ajunge limitata noastră capacitate de analiză.

Acesta este motivul, incapacitatea noastră de a evalua cu propria judecată volumul imens de informații la care suntem supuși dar și faptul că informația care ne este transmisă are încorporată opinia pe care ar trebui să ne-o formăm despre ea, adică ceea ce ar trebui să gândim noi dupa ce am analizat profund faptele.
Deci cel care emite informația îl scutește cu amabilitate pe cel care o primește de efortul de a gândi.

Aceasta este procedura utilizată de către mass-media și într-o lume de indivizi care într-adevăr gândesc aceasta ar fi calificată drept spălare de creier și manipulare.

Televiziunea este cel mai bun exemplu. Să luăm o emisiune de știri oarecare.
Oricare știre la orice televiziune este prezentată părtinitor, adică nu conține în prezentare doar informația care trebuie prezentată ci și opinia cu care trebuie să rămâna telespectatorul.

Mai clar decat atât, exemplul omniprezent al emisiunilor unde sunt invitați analiștii politici, unde participanții sunt calificați ca „formatori de opinie”. Adică misiunea lor este să formeze opinia la care ar trebui să ajungi prin gândire proprie .

Asadar bombardamentul continuu cu informație asupra creerului nostru ne împiedică să judecăm limpede gravitatea faptelor dupa criterii proprii în concordanță cu codurile interne.
Ne confiscă timpul pe care ar trebui să-l petrecem cântărind consecințele oricărui eveniment și îl fragmentează în bucați de 140 de caractere și în același timp transformă în scurtă și superficială orice judecată pe care o emitem despre o informație primită.

Rezumând : ne face să gândim în „titluri de revistă” și în mod normal aceste titluri nici măcar nu le gândim noi înșine, ele ne sunt inoculate o dată cu informația.

Raspunsul.

O dată redusă la minim evaluarea noastră personală ajungem în faza hotărâtoare a procesului, moment în care orice posibil răspuns din partea noastră este anulat.
Acum intră în joc emoțiile și sentimentele care sunt motorul oricărui răspuns, al oricărei acțiuni. Realitatea e că reducerea timpului nostru de a judeca o informație oarecare reduce și încărcătura emoțională care se asociază cu informația respectivă.
Observând propriile noastre reacții : ne indignăm când aflăm dintr-o știre că o famile de oameni săraci a fost evacuată forțat din propria casa, dar după numai câteva minute de când am citit această știre într-un ziar oarecare, suntem bombardați cu altă știre total diferită de prima care ne trezește alte emoții superficiale, uitând astfel de știrea anterioară.

Pentru a rezuma grafic : atâta timp cât capacitatea noastra de a judeca și analiza o știre se rezumă la un „twit”, capacitatea noastră de reacție se rezumă la un emoticon.

Aceasta este cheia problemei.
Acesta este momentul în care posibilul nostru răspuns este dezactivat.
Ca să înțelegem mai bine, să ne întoarcem la cele doua persoane, introvertit și extrovertit care sparg sticla de lapte în supermarket.
– Persoana introvertită închisă in propria casă care a dat multă importanță întâmplării va continua să întoarcă situația pe-o parte și pe alta multă vreme.
Nu va uita curând cât de ridicol s-a simțit, emoțiile pe care le-a trăit în acel moment și e foarte probabil ca datorită faptului că s-a gândit îndelung la acea întamplare și a retrăit acele emoții să ajungă la concluzia că s-ar simți incomd să se întoarcă în locul unde s-au întâmplat.

Asa că este posibil ca această persoană să nu mai intre în supermarket o perioada de timp chiar dacă asta înseamnă să meargă în alt loc mai îndepărtat să-si cumpere laptele, poate ajunge chiar să înceapă să simtă un sentiment de repulsie față de marketul cu pricina și implicit către persoanele care au asistat la scena care l-a făcut să se simta ridicol. Ceea ce înseamnă că energia emoțională care s-a declanșat datorită acestei întâmplări concrete va termina prin a se transforma într-o reacție efectivă ….

In același timp, persoana extrovertită, va reveni în supermarket să cumpere lapte, în mintea sa întâmplarea are foarte puțină încărcătură emoțională. Cel mult se poate înroși puțin în obraji când se întâlnește cu lucratoarea de la casa de marcat sau cu vre un client care era prezent în acea zi.
Așa că persoana extrovertită nu va schimba atitudinea sa față de marketul unde a spart sticla de lapte ăn văzul tuturor.

Dioncolo de observațiile pe care le facem despre aceste personaje inventate, aceste exemple servesc pentru a dovedi că bombardamentul neîntrerup de informație la care suntem supuși are drept urmare fragmentarea reacțiilor noastre emoținale și rezultatul este că raspunsul nostru este foarte slab sau inexistent.

Reacția, în vremurile pe care le trăim ar trebui sa fie mult mai puternică și fără îndoiala nu avem aceasta reacție pentru că ne lipșeste energia necesară.

Cu toții ne uităm, către celilalți și ne întrebăm :
De ce nu reacționează? De ce nu reacționez eu?

Si această impotenta se transformă într-o senzație de frustrare și apatie generalizată. Aceasta pare a fi cauza principală pentru care nu se începe o revoluție într-un moment în care logica ne spune că trebuia să fi început deja. Este vorba doar de un fenomen psihologic.

Acesta este mecanismul de bază care anulează reacția populației în fața abuzurilor la care este supusă.
Baza care susține toate manipulările mentale la care suntem supuși în acest moment. Mecanismul care menține marea masă a populației docilă și supusă.

Putem rezuma în acest fel:

Bombardamentul excesiv cu informație ne împiedică sa dispunem de timpul necesar pentru a evalua corespunzător fiecare informație primită și în acest fel ne împiedică să facem asocierea emoțională care ar duce la o reacție efectivă și reală.

Conspirație sau fenomen social?

Nu are importanță dacă toate astea fac parte dintr-o conspirație a celor care încearcă să ne controleze sau dacă am ajuns aici datorită evoluției societății în care trăim, pentru că consecințele sunt aceleași. Marile puteri vor face orice pentru a menține aceste mecanisme funcționale, inclusiv vor ajuta la dezvoltatrea lor dacă pot, pentru simplul fapt că le avantajează.

De fapt însăși descoperirea adevărului favorizează aceste mecanisme .

Celor care dețin puterea le dă posibilitatea să se arate așa cum sunt, nu mai au de ce să se ascundă, indiferent cât de murdare ar fi secretele lor. Faptul că acestea ies la iveală face să crească volumul de informație cu care suntem bombardați. Fiecare secret care iese la lumină creeaza noi valuri de informație care pot fi manipulate și intoxicate cu date false, contribuind astfel la haosul informativ și acesta produce alt val de informații secundare care ne amorțesc și mai mult și ne împinge și mai mult în apatie.

Să nu ai nici o îndoială că în aceste condiții cei care dețin puterea au interes să te bombardeze cu valuri de informație cât se poate de superficială.

Pentru că odată instaurată în societate aceasta formă de a interacționa cu informația, noi toți devenim dependenți de schimbul de informație constant.

Bombardamentul de stimuli este un adevarat drog pentru creierul nostru care are nevoie de din ce în ce mai multă viteză în schimbul de informații și are din ce în ce mai puțin timp pentru a procesa.

Toți reactionăm așa : ne este din ce în ce mai greu să citim un articol lung încărcat de informații structurate .

Vrem articole scurte care pot fi citite cât mai repede, dacă se poate de un singur rând pe care să le înghițim ca pe-o pastilă nu ca pe o mancare decentă.

Creierul nostru s-a transformat, este dependent de informația rapidă este ca un drogat avid de frânturi de date pe care le înghite, și dacă se poate să le analizeze și să le gândească orice alt creier în locul lui pentru a nu face efortul de a fabrica o complexă și contardictorie opinie proprie.

Pentru că urâm să avem dubii… ele ne obligă să gândim.

Vrem doar raspunsuri rapide și simple.

Suntem și vrem să rămânem așa : antene receptoare care redistribuim informația ca niște simple oglinzi ce reflectă imagini externe. Dar oglinzile sunt doar suprafețe plane, nu conțin viată, doar o reflectă în exterior.
Intr-acolo merge ființa umana.

O să permitem să se întâmple asta?

CONCLUZIE

Probabil tot ce am expus mai sus nu este ceea ce ai fi vrut să afli. Este oarecum complicat și prea puțin stimulant și împovărător dar realitatea este complexă, nu poate fi redusă la un twit.
Pentru a începe o profundă transformare a lumii în care trăim, dacă vrem o autentică revoluție care să schimbe tot și dacă vrem o lume mai bună trebuie să coborâm în interiorul nostru în profunzimea psihicului până la sala mașinilor unde se pun în mișcare toate mecanismele care determină acțiunile pe care le intreprindem.

Acolo se dă adevarata luptă pentru umanitate.
Nimeni n-o să ne salveze de la înălțimea unui pupitru cu microfon, cu reclame strălucitoare. Nimeni n-o să ne salveze spunându-ne adevărul sau descoperind secrete bine ascunse.

Dupa cum spuneam, informația și adevărul nu mai sunt importante pentru că mecanismele noastre de reacție sunt avariate. Trebuie să coborâm până la ele și să le reparăm și ca să putem face asta trebuie să știm cum funcționează.

Si ca să învățăm asta nu e nevoie de un curs complicat de psihologie: observând și raționând noi înșine putem să obținem bune rezultate.
Pentru că nu e vorba de izoterism nici de ceva cu caracter mistic, religios sau New Age.
E simplu și logic: nu există revoluție reală fără o transformare profunda a psihicului la nivel individual.
Pentru că mintea noastră este programată de către sistemul care ne ține prizonieri. Deci ca să schimbăm sistemul trebuie mai întâi să ștergem programul pe care sistemul la instalat în mințile noastre.

Tu o sa faci asta?

Traducere si adaptare Liliana Manolache

http://www.bibliotecapleyades.net/sociopolitica/sociopol_globalupraising64.htm

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Colaboratori și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.