România, o dictatură totalitară

Se presupune că suntem într-un „sistem reprezentativ” în care „reprezentanții” acționează în limitele prevăzute de niște norme, înscrise într-o „cărticică”… numită Constituție la care poporul și-a dat acordul printr-un referendum.

Mai pe scurt, „cartea” respectiva… reprezinta „contractul” dintre „cetățeni” și „reprezentanții” lor, adică, chiar fundamentul „statului”.

Respectarea respectivei „cărticici” este singura diferență dintre o dictatură totalitară… și alte dictaturi „acceptate”, măcar în principiu, de către popor.

Ce dictatură mai mare poate exista decât să nu lași un popor să verifice dacă termenii „contractului” sunt respectați de cealaltă parte? Adică, dacă o lege este in limitele „contractului” social dintre cetățeni și reprezentanții lor, adică… dacă vorbim de o lege sau de un dictat.

Lăsând la o parte faptul că răspunsul la întrebare ar trebui să vină de la o „putere” a statului separată și independentă… deci de la „puterea judecatorească”… „reprezentanții” nu permit să raspundă la intrebare nici măcar „instituția” politică numită chiar de ei… adică… Curte Constituțională (culmea… au mai și numit-o „curte” pentru a induce lumea în eroare și a o face să creadă ca are ceva comun cu „justiția”).

Deci, dacă „Parlamentului” îi e frică până și de „instituția” creată și numită chiar de el (CCR) să-și dea cu parerea dacă o lege e în limitele „contractului” încheiat între cetățeni și „reprezentanți”, adică, că nu încalcă Constituția (și asta „elaborată” de el, de parlament, poporul având doar dreptul de a spune, la referendum, doar „DA” sau „NU”)… nu cred că mai e nimic de zis și e destul de clar că ne aflăm într-o dictatură cvasitotalitară.

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Constitutie si legi și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.