„Reprezentativitatea” în sistemul reprezentativ

Mai este „sistemul reprezentativ” măcar „reprezentativă” ?

În mod normal, într un sustem reprezentativ, Parlamentul e cea mai „democratică” și „la vedere” instituție dintr-un stat.

Ce dă „putere” Parlamentului ?

Legile, legi care dacă sunt considerate cât de cât în regulă de populație, și dacă respectă contractul social numit Constituție, poporul va acorda încredere și susținere Parlamentului față de alte instituții ale statului (care nu sunt alese democratic, ci numite de parlament sau de alți numiți ai parlamentului, de exemplu de guvern).

Deci e logic, cea mai credibilă instituție ar trebui sa fie parlamentul. Altfel, din moment ce el numește capii celorlalte instituții, e evident ca nici ele nu pot fi prea credibile.

Ce se întâmplă în momenul în care populația nu mai are încredere și nu mai oferă susținere Parlamentului ?

Cum poate Parlamentul să mai controleze celelalte instituții sau să vină să arate derapajele din celelalte instituții ?

Deci, dacă nu mai are poporul de partea sa, Parlamentul nu mai poate să controleze celelalte instituții (multe din ele bazate pe ordine si comandă ierarhică).

Cine mai crede un parlamentar care vine să ne dezvaluie abuzurile altor instituții cănd este necredibil și mai ales cănd el reclamă acele abuzuri doar atunci cănd ele sunt comise asupra sa?

În consecință, parlamentarii fiind practic „dezbrăcați” de putere, puterea lor constând chiar în faptul că ei reprezentau poporul și deci era dată de credibilitatea acordată lor de populație (această putere ținând în frâu restul instituțiilor de la derapaje, nicidecum teama de niste indivizi care stau într o sala și care oricum nu sunt mai „calificați” ca restul populației, numiți „parlamentari”), a făcut ca alte instituții, ne alese „democratic” să preia controlul.

În momentul de față, nu mai există nici un „ales democratic” care ar putea avea credibilitatea să iasă în față și să demaște un derapaj al unei alte instituții în stat.

În continuare, parte (sau toate) din aceste instituții, fac parte din o organizație, sau mai multe, internaționale, și se supun și unor ordine și reglementări ale acestora (UE, CE, NATO, FMI, etc).

În ce măsură instituțiile, numite inițial de parlament sunt de capul lor și în ce măsură ele sunt sub vre-o comandă externă, judecați singuri.

Și astfel, statul a fost preluat de alte instituții.

În final, ca părere personală, oricum democrația reprezentativă, la rândul ei nu era (este) „democrație”, doar că în unele țări, Parlamentul, pentru a putea controla celelalte instituții, păstrează, se chinuie să păstreze o cotă de încredere suficient de mare în rândul populației.

Astfel că, deși în toate țările parlamentarii beneficiază de statut privilegiat, și deci își trag o mare parte din „spuză” pe „turta” lor, măcar o fac cu un minim bun simț, știind că dacă își pierd credibilitatea… își pierd și puterea. Și puterea asta, odată pierdută, să nu vă închipuiți că se va muta în mâinile populației, nu, ea va trece în mâinile unor instituții din umbră, ne alese democratic, care vor „manevra” după voia lor pe cei ce vor deveni doar niște „păpuși” asa zis alese „democratic”.

Soluția este una singură. Democrația directă, ea are mereu „credibilitate” din moment ce toate deciziile sunt luate direct de către populație.

Singurul derapaj poate fi din greșeală, din lipsa de informare și poate fi îndreptat în orice moment în care populatia își dă seama de cauzele derapajului, dar nicidecum derapajul nu poate fi datorat santajului sau corupției.

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.