Politica economică depinde de democrație

Este foarte clar că, din punct de vedere economic, „politica” corectă este „social-democrația”.

Este o idioțenie să zică cineva că social-democrația este împotriva inițiativei private. Primele țări în top privind usurința pornirii și conducerii unei afaceri private sunt chiar țările nordice (și asta potrivit chiar revistei Forbes).

http://www.forbes.com/best-countries-for-business/list/#tab:overall

Danemarca (1), Norvegia (3), Suedia (5), în top 5.

Nici nu este de mirare și este normal să fie așa. În țările în care predomină neoliberalismul este logic că marile corporații nu vor dori concurență și vor îngreuna pe cât posibil apariția de noi întreprinzători privați. Ce interes au marile corporații să aibă concurență?

La rândul său, statul preluat sau aflat în slujba acestor coloși economici, nevând de unde sa mai ia taxe (vezi aici care e problema cu „taxele”), evident că va taxa la sânge micii întreprinzători. Apoi, organele de așa zis control (și membrii lor, ca persoane fizice, a căror „gură ar mânca și ea ceva”), cum nu au acces la marile corporații, trebuie și ele să și facă plinul de undeva. De unde? Tot de la întreprinzătorii mici și mijlocii lipsiți de „sprijin de sus”.

Așadar este posibil ca „statul” să fie un foarte bun administrator a ceea ce este de importanță vitală pentru toți cetățenii și în același timp sa încurajeze inițiativa privată.

Problema reală nu este care politica economică este mai bună… e clar că una singură este validă, cea în care nimeni nu moare de foame și concurența începe de la asigurarea unui trai decent. În care sănatatea și educația sunt gratuite și accesibila tuturor. În care se respectă mediul înconjurător… chiar până la adulație.

Întrebarea corectă este ce face o politica economică bună… să rămână bună și în folosul cetățeanului. Si există un singur răspuns valid: DEMOCRAȚIA

De ce o corporație multinațională cu un număr uriaș de acționari poate funcționa foarte bine și „capii” ei o pot administra, deși are un buget de multe ori mai mare decât al unei țări?

Pentru că acționarii au controlul „capilor”.

Situația este identică și în cazul unei țări. Statul poate fi un foarte bun „administrator” atunci când populația poate să controleze „administratorii”. Atunci când există „democrație”

Este evident că un sistem, oricât de bun ar fi el din punct de vedere economic, dacă nu există control va tinde spre instaurarea unei dictaturi.

De ce ar fi tâmpit cineva să dea socoteală cuiva dacă poate să nu o facă.

De ce ar contribui corporațiile la bunăstarea cetățenilor când ele sunt interesate doar de profit (ceea ce este normal, asta este rațiunea lor de a exista) și de satisfacerea propriilor lor acționari.

Crede careva că, „capii” de la marile corporații nu fură doar pentru că sunt bine plătiți? Sau din conștiință?

Vedeți foarte bine că mulți „politicieni” români au ajuns să „câstige” chiar mai mult decât „capii” de la multinaționale și asta nu i-a făcut să se oprească din furat.

Capii multinalionalelor nu fură și se mulțumesc cu cât câștigă (mult, e adevărat) din 2 motive principale (ar mai fi și altele, evident):

1) Sunt controlați, deci știu că în final dacă fură vor fi prinși și… vor plăti… nu vor putea reține ce au furat. Singura lor satisfacție va fi doar pentru scurtul timp de la momentul furtului până când sunt prinși.

2) Timpul cât ar fi liberi și s-ar bucura de ce au furat nu merită în comparație cu traiul bun pe care îl duc prin câștigul realizat cinstit.

Așadar, nu „politica economică” e problema unei țări, mai ales a unei țări bogate în resurse naturale… ci lipsa controlului populației asupra „administratorilor”.

Chiar și într-un sistem reprezentativ (vezi si cum arata un sistem reprezentativ real) poate exista o anume proporție de democrație cât să mențină un bun echilibru.

Dar pentru asta trebuie să existe:

– 1) „transparență” totală

– 2) sistemul electoral să fie corect și stabil, să fie înscris în Constituție astfel încât cei ce se află la un moment dat la putere să nu poată face jocurile astfel încât să rămână tot ei sau „asociații”. Dreptul de a fi ales și de a alege precum și dreptul la asociere să fie absolute.

– 3) Justiția să fie total independentă și să judece toate legile raportându-se la Constituție

– 4) Toate instituțiile statului să țină deasemenea cont de Constituție atunci când dau sau primesc directive și dacă constată că sunt contrare ei să nu le aplice pâna la clarificarea situației.

– 5) cetățenii trebuie să aibă dreptul de a modifica Constituția, pentru că, în fapt, Constituția reprezintă contractul prin care cetățenii stabilesc limitele până la care se pot întinde administratorii.

Cu excepția punctului 5, pentru îndeplinirea căruia a luat ființă partidul pentru Democrație Directă din Suedia, primul partid de acest gen din lume, toate celelalte se regăsesc deja în Suedia, Danemarca sau Finlanda.

Evident, existând toate aceste premise, cetățenii pot, oricând constată devieri ale administratorilor, să intervină și să modifice contractul… mergând până la a cenzura toate deciziile pe care administratorii le iau… adică până la introducerea totală a „democrației directe”.

De fapt, nu ar fi nici o problemă ca toate legile să fie supuse și la votul cetățenilor, măcar orientativ în prima fază. Votul pe legi nu este nici la ora asta secret. Parlamentarii pot vota la vedere.

Ori dacă votul pe legi nu e necesar să fie secret, evident că votul online nu va mai constitui nici un fel de problemă. Din moment ce oricine își poate verifica votul… nu mai există nici o problemă.

Nici acum, pentru legile simple nu este necesar să existe un cvorum de participare… astfel că nici cetățenii nu ar fi obligați să stea toată ziua să voteze. Vor vota cei direct interesați.. sau se poate stabili un cvorum minimal (să zicem 2 milioane) și dacă nu este îndeplinit rămâne decizia parlamentului.

Dar nici nu văd de ce ar trebui să se voteze foarte des legi. Azi se întâmplă un astfel de fenomen din cauză ca fiecare nou guvern schimbă totul, lucru total anormal.

Spre comparație, toată legislația din Suedia este cuprinsă în doar 1.600 de pagini… mai puțin decât are de exmplu tratatul TTIP.

Claudiu Rusu, (fost) vicepreședinte al Judecătoriei Goteborg:

“În Suedia toate legile sunt simple. Toate codurile sunt cuprinse într-o carte care are 1.600 de pagini”

„E un statut foarte înalt ca judecator în Suedia. Judecătorii sunt respectați. De exemplu toată lumea stă la același nivel în sala de judecată. Eu nu am nevoie de un podium ca să fiu respectat. Acolo oamenii respectă judecatorul pentru că  face dreptate. Nici în 3% din cazuri nu se fac recursuri”

– Clujeanul vicepresedinte al tribunalului Göteborg
Clujeanul ce împarte dreptatea în Suedia

Si de ce credeți că judecatorii din Suedia chiar pot să facă cu adevărat dreptate ?
Pentru că ei nu sunt limitați să judece doar în baza legilor, oricum ar fi ele ci ei pot să judece și în baza Constituției… coroborând legile cu Constituția atunci când împart dreptatea individual. Chiar dacă nu pot schimba legea (adică sa o declare neconstituțională) ei nu aplică prevederi ale legii ce încalcă Constituția în cazurile judecate individual.

Constituția Suediei

Capitolul 11 : Administrarea justiției

Art.14
În cazul în care o instanță sau orice alta autoritate sau organism public constată că o lege intră în conflict cu legea fundamentala (Constitutia), sau constată că o procedură prevăzută în lege ignoră legea fundamentala, legea sau procedura nu se aplica.

Așadar, nu numai o instanță, dar, de asemenea, orice autoritate publică orice organism public care aplică o lege sau un act normativ, acționează în calitate de gardian al legii fundamentale (Constituției).

În final, pentru cine este curios, ar fi interesant de văzut și prezența la vot care din nou este extrem de ridicată (peste 80%) în tarile nordice. Este evident că o populație care știe că contează se și implică.

http://www.remappingdebate.org/map-data-tool/voter-turnout-different-oecd-countries

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Democrație directă și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.