Piețele libere si eficiența

„Concurența creează eficiență,” este o axiomă predicată ca și cum ar fi o lege a naturii. Dar natura însăși ne învață o lecție diferită. Competiția sălbatică poate duce la costuri nebune ce pot duce la un dezastru colectiv.

Robert Frank a creat sintagma „Icul lui Darwin” pentru a descrie situațiile în care interesele individuale vin în contradicție cu obiectivele colective (putând cauza chiar o distrugere colectivă).

„Icul lui Darwin” (Darwin’s Wedge) ne reamintește de ce suntem umani, ființe raționale.

Competiția dintre noi nu ar trebui să urmeze exemplul copacilor.

„Trunchiurile copacilor sunt exemple monumentale ale concurenței inutile”, spune Richard Dawkins.

„Acoperișul pădurii este ca o pajiște aeriană … ridicată pe picioroange … pentru colectarea energiei solare”. Cu toate acestea, o mare parte din „energie este irosită pentru a alimenta picioroangele”, care doar ridică „pajiștea în aer” pentru a produce „aceeași recoltă” … dar cu costuri mult mai mari, decât în cazul în care ar fi fost direct pe sol.

Odată „concurența” începută, nici un copac nu își mai poate permite să ignore competiția și de a „renunța” să crească în înalțime. Odată ce competiția sălbatică începe, renunțând la ea poate fi ca o sinucidere. Dar dacă cumva copacii ar putea conveni ca toți să își limiteze creșterea, fiecare ar putea economisi energie și pădurea în ansamblul ei ar fi mai eficientă.

Ce pot învăța susținătorii concurenței sălbatice din competițiile ce se crează în natură ?

Dacă lăsăm piețele să imite copacii, să practice concurența fără discernamânt, pierdem din vedere faptul că suntem ființe umane, raționale, care ar trebui să se coordoneze pentru a avea rezultate mai bune.

62 de miliarde dolari folosiți de companiile farmaceutice sunt un exemplu al „concurenței inutile”. Companiile farmaceutice cheltuie 24% din venituri pe de marketing, față de 13% pentru cercetare. Prescripțiile medicale ar trebui să se bazeze pe criterii medicale obiective și date publice, nu pe reclamă.

Cheltuieli atât de mari pe armate de agenți de vânzări sunt asemeni logicii „copac-trunchi”: Nici o companie nu mai poate risca să nu mai practice jocul odată început.

Un organism neutru, abilitat să aplice niste limite convenite ar putea schimba jocul.

„Icul lui Darwin” se aplică la o întreagă serie de probleme în care decizii ce par raționale, luate disparat dar agregate prost au o finalitate nedorită (a se vedea „Compozitia ilogica„).

Exemple bune în acest sens sunt „Tragedia bunurilor comune„, jocul „Dilema prizonierului„, și „echilibrul lui Nash„.

Din ele rezultă că folosind logica greșită a competiției sălbatice lucrurile se termină prost pentru fiecare. Dar, bine coordonate, cu o monitorizare eficientă, rezultatele pot fi în beneficiul tuturor.

Beneficiile concurenței iau naștere din constrângerile create. Constrângeri inteligente și răspunsuri creative la ele, pot lucra funcțional și avea beneficii mult mai mari decât competițiile sălbatice.

Soluția nu este auto-organizarea, este organizatoarea colectivă.

Am supraviețuit în societăți, lucrând în echipă timp de 10.000 de generații. Oamenii sunt ființe sociale și raționale.

Este alegerea noastra să lăsam piețele să fie „proaste”, asemeni copacilor, sau de a ghida competiäia pentru a avea rezultate mai bune.

Echilibrul lui Nash

Dilema prizonierului

Tragedia bunurilor comune

Surse

http://bigthink.com/errors-we-live-by/how-free-competition-can-create-dumb-costs?utm_campaign=Echobox&utm_medium=Social&utm_source=Facebook#link_time=1458502240

http://blogs.scientificamerican.com/guest-blog/evolutionary-economics-and-darwine28099s-wedge/

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.