Pentru informarea corectă a viitorilor electori

Majoritatea alegătorilor, a viitori electori, nu au citit nici legea electorală, nici legea finanțării a partidelor/ campaniilor electorale și cu atât mai puțin legea partidelor politice.

Contrar a ceea ce cred multi electori, că merg la urne și decid sau au impresia că din lipsa implicării nu e ofertă electorală, situația e total alta.

Pentru a ajunge să poată fi votați, candidații trebuie să treacă de diverse praguri de cenzură.

1) In partidele organizate ierarhic, în imensa lor majoritatea, listele de candidați sunt decise doar de conducerea partidului. Deci practic, acolo ajung oamenii actualilor sefi de partide (buni sau răi).

Singurele partide în care candidații se pot autopropune și ei sunt desemnați prin votul tuturor membrilor din partid sunt partidele organizate „pe orizontală”, adică pe principii de democrație directă. La ora actuală există (mai există încă) unul singur în România, partidul „Democrație Directă România”.

2) Pentru a putea ajunge în Parlament, un partid are nevoie să atingă pragul electoral de 5 %. Asta înseamnă că ar trebui să adune 900.000 de voturi, în cazul în care prezența la vot ar fi de 100 %. Cum în practică nu se întamplă așa ceva, prezența la vot fiind în jur de 50 %, pentru a trece pragul va fi nevoie de vre-o 500.000 voturi.

Dupa cum vă puteți da seama, șansele ca un partid ce nu candidează în toată țara, sau măcar în majoritatea circumscripțiilor din țară (43 sunt la număr, câte una pentru fiecare județ, plus București, plus Diaspora) de a ajunge în Parlament sunt cam „0”. De aici rezultă clar că, dacă chiar vor să facă ceva pentru țară și nu doar să se joace de a „democrația”, adică să facă jocul puterii pentru a da impresia că există pluralism politic, ar fi necesar să candideza cam în toate cele 41 județe + Bucuresti + Diaspora. La „diaspora” e o „poveste” căreia i-ar trebui un articol dedicat.

3) Pentru ca, candidații respectivi propuși de partide (și implicit partidele) să poată ajunge în campania electorală, deci să poată să-și facă cunoscută existența într-un cadru legal și organizat și apoi să ajungă și pe buletinele de vot, deci nu doar de a mima participarea, un partid are nevoie de un număr de 1 % semnături de susținere de mână, pe hârtie, câte 15 pe o coală (peste 12.000 de coli), de la întreg electoratul (adică 183.000 semnături, ba chiar mai multe având în vedere că o bună parte sunt anulate pe diverse motive).

Ar mai fi de menționat că, conform unei alte legi, cea a protecției datelor personale, doar persoanele autorizate ca operatori de date personale ar avea dreptul să adune aceste semnături. Cum foarte puțini au așa ceva, este evident că legea electorală care cere așa ceva ca condiție imperativă e mai degrabă un îndemn la a comite infracțiuni.

Legiuitorii au argumentat că este treaba partidelor să se asigure că semnăturile vor fi strânse de persoane autorizate, dar cred că realizați că rolul partidelor și a membrilor lor nu este nici pe departe acela de a fi operatori de date personale. Legiuitorii se fac că nu știu faptul că, condițiile legii nu au cum să fie respectate atâta vreme cât este nevoie de un număr atât de mare de semnături într-un timp așa de scurt (mai puțin de 2 luni). În plus, legea nu prevede că, cel ce colectează semnăturile ar trebui să dea o declarație cum că este autorizat sau că are acceptul partidului.

Practic, orice individ ce are o astfel de autorizație are dreptul să adune aceste semnături uzând de numele unui partid… partidul neavând nici un mijloc legal prin care să-l oprească. Evident, odată ce respectivul colectează datele personale el nu are nici o obligație să le predea partidului ci poate face ce are el chef cu ele.

Să lași în sarcina partidelor să se descurce în privința protecției datelor personale ale semnatarilor fără sa le dai măcar puterea ca datele să se poată strânge doar cu aprobarea lor expresă și fără să dai posibilitatea Birourilor electorale să constate că cei ce au adunat datele au autorizație este practic dezlegare la infracționalitate.

4) La ora actuală sunt peste 140 de partide legale și oficiale, marea lor majoritate apărute odată cu legea nouă a partidelor (deci de cel mult 1 an de zile).

Până în prezent, din câte știu eu, doar 8 partide au reușit să îndeplinească condițiile impuse printr-o lege electorală dată pe șest, astfel încât să participe la alegeri cu șanse măcar teoretice de a ajunge în Parlament, deci în toată țara, inclusiv Diaspora.

Când spun dată pe șest mă refer la faptul că legea nu are o motivare serioasă, partidul „Democrație Directă România” chiar s a adresat Parlamentului României pentru a primi motivația, răspunsul fiind … aici.

Ba chiar pe site-ul Parlamentului Romaniei la legea cu pricina la rubrica Aviz Legislativ scrie negru pe alb : „semnalăm că prezenta propunere nu este însoțită de un document de prezentare și motivare care să fie redactat conform cerințelor art.30-34 din legea 24/2000”

Acum, mulți din voi se vor trezi că atunci când vor merge la urne vor mai vedea câte un partid nou trecut pe buletinul de vot. Dar ceea ce nu știți este faptul că respectivul partid figurează doar pe buletinul de vot din județul respectiv și deci nu va avea nici o șansă să ajungă în Parlament chiar dacă îl votați.

Toate aceste partide au fot practic forțate să partice la alegeri, deși știu că nu au nici o șansă și fac doar figurație, pur și simplu pentru a nu fi desființate, pentru că legea partidelor prevede că, dacă nu participă la alegeri sunt deființate pentru „inactivitate”. Deci legea nu permite partidelor să boicoteze, de exemplu, alegerile pentru că nu se desfășoară corect.

Este o aberație ca statul să intervină în strategia partidelor și să le oblige, sub amenințarea deființării, să fie părtașe la toate mizeriile. La fel de aberant este ca statul să decidă când este oportun pentru un partid să desemneze candidați în alegeri, mai ales să facă asta cu un partid nou care nu are nici măcar 1 an experiență și este compus din persoane care nu au mai fost în alte partide.

In final, din cauza acestei restricții, deși pe județe s-ar putea să vedeți și partide noi, trebuie să știti că ele sunt acolo doar pentru a crea impresia că ar exista democrație sau pluralism… în fond… singurele cu șanse de a ajunge în Parlament fiind cele 8.

Mai ar fi de amintit că au existat zeci, daca nu sute de plângeri ca CCR (Curtea Constituțională) din partea micilor partide, exact pe această temă.

CCR le-a respins pe toate cu doua motivații care pe mulți i-ar face să le stea mintea în loc:

1- Nu se consideră restrângere a unui drept (dreptul de a fi ales, în cazul ăsta) decât atunci când acel drept este suprimat (adică nu mai există, adică este o dictatură totalitară declarată).

Deci, toate drepturile și libertățile din Constituție pot fi reduse de către legiuitori cât de mult doresc ei atâta vreme cât măcar „cineva” mai poate beneficia de acel drept sau libertate.

Citate dintr-o decizie a CCR (Decizia nr.75/26.02.2015) :

– „Aprecierea oportunităţii unui anumit prag de reprezentativitate nu este o problemă de constituţionalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului”

– „Acest criteriu ar putea fi neconstituţional, dacă prin efectele sale ar duce la suprimarea
dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare.”

2- Constituția reprezintă de fapt doar niște norme general, de formă.

Din decizia 286/ 2016 :

„Constituţia cuprinde doar norme de principiu. În Constituţie sunt sistematizate principiile generale care caracterizează regimul politic, organizarea şi funcţionarea instituţiilor statului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, reglementarea detaliată a acestora realizându-se apoi prin legi organice sau ordinare”

CCR reţine că dispoziţiile art. 37 (Dreptul de a fi ales), alături de cele ale art. 16 alin. (3) şi 40 (Dreptul de asociere) din Constituţie, stabilesc doar condiţiile de principiu, de formă, pe care o persoană trebuie să le îndeplinească.

CCR este unica „organizație” care poate decide dacă un drept este suprimat sau nu, dar culmea, ea decide în doar privinta unei legi și doar la modul general.

Dacă Justiția nu are voie, ea nu are jurisdicție să judece în baza Constituției, CCR fiind singura instituție cu o astfel de abilitate, atunci mă întreb… cine face dreptate și individului căruia i s-a suprimat un drept, în particular.

Pentru că, chiar dacă un drept nu este suprimat total la nivelul națiunii, cineva totuși ar trebui să poată judeca și la nivel individual dacă, conform Constituției, o anumită lege îi suprimă un drept, lui ca simplu cetățean.

Pe noi nu ne intereseaza doar ca imaginea țării să fie percepută ca fiind o „democrație” la modul general ci ne interesează și cam în cazul fiecărui individ, de la caz la caz, legile să i se aplice conform cu principiile alea, fie ele și generale, exprimate în Constituție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi-a exprimat convingerea că restricţiile generale impuse de stat asupra drepturilor și libertăților cetățenilor sunt din ce în ce mai greu de justificat si că este necesară şi preferabilă o analiză la speţă, de la caz la caz. Doar că în România lipsește cu desăvârșire o astfel de instituție care să fie parte a Justiției și care să poată face așa ceva.

CCR este singura care poate constata, de exemplu, dacă „dreptul la un trai decent” este asigurat. Mai pe scurt, atâta vreme cât măcar 1 român are un trai decent, nu se poate vorbi de faptul că „dreptul la un trai decent” ar fi încălcat, pentru că el nu este suprimat în totalitate.

Revenind la situația alegerilor, rezultă în mod evident că atâta vreme cât măcar un singur partid poate îndeplini condițiile impuse… nu se poate vorbi de suprimarea unui drept.

Deci nu e de mirare că de 26 de ani avem un partid unic care se cameleonizează sub diverse aripi.

In concluzie, chiar dacă din când în când mai apare câte un partid ce trece pragul, chiar dacă ar fi bine intenționat, este destul de clar că nu va avea cu cine colabora și în final va trebui să se conformeze jocului făcut de „greii” din politică.

Se ridică totuși o întrebare. Din moment ce noul partid ce a trecut pragul, ceera ce înseamnă că a avut ceva popularitate (de măcar 500.000 de adepți) cum vă explicați că în loc să lupte pentru a face reguli corecte, astfel încât să poată ulterior avea cu cine să colaboreze, a ales să intre în jocul celor împotriva cărora s-ar fi înfiițat ?

E destul de simplu să ne dăm seama că un partid care trece de 5%, deci are peste 500.000 de votanți, ar fi avut posibilitatea să forțeze măcar niște modificări legislative minimale care să asigure desfășurarea alegerilor în condiții echitabile.

Cred că vă dați seama că, dacă 10.000-20.000 de cetățeni au reușit să răstoarne câte un guvern… 500.000 strânși sub un steag care să dorescă doar alegeri corecte și juste ar fi putut cu ușurință duce la modificare unei simple legi.

Si dacă nu credeți că 500.000 de cetățeni ar fi putut provoca o schimbare… asta înseamnă că toate așa zisele mișcări și ieșiri în stradă la care am asistat de 26 de ani, la care au participat maxim 10.000-20.000 de persoane și au avut câte o reușită au fost de fapt doar niște falsuri.

14702510_10209450648156106_5922336721148590340_n

Atasamente

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Sistemul electoral și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.