Gândiți 4 ani si tot gresit alegeți

Subiectul „alegeri locale” este pe sfârşite.

Unii deja şi-au ales „partea”, definitiv și irevocabil, alții nu vor vota.

Dar mai sunt unii ce au rămas să se decidă pe „ultima 100 de metri”. Aceştia din urmă sunt cam inutili, strict vorbind de alegerile locale și în special de comunităţile mici şi medii. Ei pot da peste cap alegeri raționale făcute de persoane care s-au informat.

Nu ai cum să te decizi în ultima zi atunci când ai de ales o persoană care te va administra. Să îţi alegi administratorul e o decizie destul grea, care se face după ce cunoşti bine pesoana, activitatea ei din trecut, caracterul ei. Cu atât mai mult cu cât nu vorbim de o „administrare” prevăzută de normele de drept obișnuite, ci de o administrare mai mult politică, mai aproape de o formă de „vânzare-cumpărare” pe timp de 4 ani a destinului „chestiunii” date în administrare.

Este absurd, repet, în cazul alegerilor locale, când aveai posibilitatea să îi cunoști pe cei ce îi votezi, ba chiar să fi încercat să îi faci pe cei ce îi considerai cei mai buni să candideze, încă de acum 1-2 ani, să te duci să votezi în necunoștiință de cauză.

Teoretic, a vota în necunoștiință de cauză, doar așa la ultimul instinct, înseamnă a îţi bate joc de cei ce şi-au pierdut mare parte din timpul lor să se informeze, să raţioneze în privinţa alegerii ce o vor face.

Acestea fiind spuse, alegerile locale, deşi comunităţile locale reprezintă esența „Democraţiei Directe”, au prea puţină importantă atâta vreme cât nu vor veni şi schimbări la „centru” care să permită celor aleși local, de electori informați, să şi facă ceva.

Dacă alesul local (sau aleșii locali, pentru a include și consilierii) trebuie să aibă o componentă accentuată de „gospodar”, să comunice cu oamenii, să îi placă să stea între oameni, când vine vorba de alegerile generale lucrurile stau cu totul diferit.

„Parlamentarii”, pentru că ei sunt subiectul principal al alegerilor generale, nu este necesar să fie cine ştie ce gospodari, nici să îşi dorească să fie în centrul „maselor” pentru a comunica cu ele. „Parlamentarul” trebuie să ştie foarte bine limba română şi să aibă „capacitatea” de a înțelege ceea ceea ce citește (şi asta lipseşte multora, la mai mulți decât ne imaginăm). Adică de a nu fi un „analfabet funcțional”, și din păcate, sunt mulți cu „diplome” care se regăsesc în situația asta.

Practic, „guvernul” este cel în care ar trebui să fie, cei „de meserie”, profesioniști și „gospodari”. Dar nu voi alegeți „guvernul”, așa că nu are rost să vorbim despre el prea mult. Voi când alegeti o să aveţi, e adevărat, o propunere de „Prim-Ministru” din partea unor partide, ceea ce din punctul meu de vedere nu este corect. Şi am să explic de ce.

România este o Republică „semi-prezidenţială”, deci în care „pionii” principali sunt „Parlamentul” şi „Preşedintele”, nicidecum „Prim-Ministrul”.

În momentul în care atenția publicului, în campania pentru alegerile generale, va fi mutată pe „personajul” ce va deveni „Prim-Ministru”, oamenii nu mai sunt atenți la valoarea celor ce vor fi aleşi ca „parlamentari”. Nimănui nu-i prea pasă cine e pe lista unui partid, nu se prea mai uită cine sunt candidații „independenţi”. Majoritatea votează pentru că sunt atrași de „personalitatea” numită „Prim-ministru” (de cele mai multe ori fabricatå artificial de mass-media).

Dragi alegători, el nu este ales de voi, el poate fi schimbat de „Parlament” dacă nu îşi face treaba (ba chiar în urma unor proteste de stradă mai serioase). Dacă voi votați „parlamentarii” funcție de el, practic, ceea ce faceți este să îi puneți pe „parlamentari” la „mâna” „Prim-Ministrului”.

Focusându-vă pe persoana „Prim-Ministrului”, îi dați impresia că el este „cel ales”, şi nu e de mirare că și-o ia în cap și îşi depășește atribuţiile. Că, „calcă” de multe ori peste Parlament, ba chiar se ajunge până acolo încât „Parlamentul”, cel ce va reprezintă de fapt pe voi și ar trebui să „tragă de urechi” Prim-Ministrul, să fie „timorat” de el și la ordinele lui.

Când alegeţi un „partid”, ar trebui să îl alegeţi pentru programul lui, nu pentru o „persoană” scoasă la înaintare. Voi alegeți o direcție de urmat, și indiferent cine va fi ulterior Prim-Ministru, el va trebui să o respecte și să o aplice (execute, pentru că așa se și numește el, „EXECUTIV”).

Prim-Ministrul nu ar trebui făcut public dinainte, el ar trebui să apară că urmare a dezbaterilor în Parlament, astfel încât să reflecte cel mai bine structura Parlamentului şi să includă în programul de guvernare ce este bun de la toți (chiar dacă are și o direcţie politică generală). Având o direcţie politică, indiferent că este de stânga-dreapta, asta nu înseamnă că nu există şi lucruri bune, punctual, în oricare curent politic.

Cei ce compun guvernul TREBUIE să se priceapă în domeniul ministerului pe care îl vor păstori. Dar nu este deloc necesar să fie „genii” în acele domenii. „Geniile” adevărate nu au timp de pierdut pentru organizare și „gospodărire”. Nu au timp de „administrare”. Ei sunt ocupați până peste cap cu ceea ce au ei de făcut. Așadar, să pui „ministru” un „geniu” într-un domeniu, practic o să lipsești lumea, societatea, de beneficiile geniului său. El trebuie lăsat să își facă treaba, să facă ceea ce îi place şi de care este pasionat.

Ministrul trebuie să fie capabil să înţeleagă perfect „termenii” folosiți în domeniul respectiv (care pentru noi și chiar pentru viitorii parlamentari sună că o limba „păsărească”) şi să ştie cum funcţionează domeniul respectiv. El trebuie să fie în contact şi să aibă capabilitatea de a îi ascultă și înțelege pe profesioniștii din minister.

Majoritatea „geniilor” sunt persoane introvertite, care nu se dau în vând să apară public. Ministrul trebuie să fie opusul, el trebuie să fie disponibil la contactul cu aceștia și să le scoată ideile la lumină, să le combine şi să facă, din părți, un întreg funcționabil cu care se prezintă apoi la votul Parlamentului.

Astfel, miniştrii mai au nevoie de o calitate extrem de importantă. Ei trebuie să cunoască ambele limbaje. Atât al domeniului respectiv cât şi al oamenilor obișnuiți. Ei ar trebui să fie cei ce „traduc” propunerile și ideile venite de la „geniile” din domeniul respectiv, pe înțelesul „parlamentarilor” (și al vostru, al tuturor), astfel încât, „parlamentarii” să voteze în perfectă cunoștiinșă de cauză.

Să revenim un pic la „alegerile locale” să vedem ce se întâmplă după alegeri.

Taxele locale ajung la centru, de unde se redistribuie, ceea ce duce la situația următoare :

Cei ce vor fi din partea unui partid, dacă partidul va ajunge și la putere, vor primi, probabil, bani de la buget… preferențial. Sau cel puțin au mai mari șanse să li se aprobe proiectele, etc. Evident, parte din bani se „întorc” sub diverse „forme” la câte cineva de la „centru”. Totul este cu „parà-ndarat” la ora actuală.

Banii îia pentru „modernizarea” comunităţii locale (veniți de la centru) sunt condiționaţi, de cele mai multe ori, de a lucra cu anumite firme, Firme care apoi fac donații la partid (și mai dau o parte și la negru la „unele buzunare”).

Mulți oameni ok, care au vrut să facă ceva pentru comunitatea lor au intrat special din cauza asta în partidul care credeau ei că va câştigă.

Un exemplu în acest sens este primarul din comună Peştera, care se pare că a făcut o treabă excelenţă. Inițial el a candidat pentru PSD și abia din mandatul al doilea, după ce a văzut cum merg treburile, după ce şi-a închegat o echipă, după ce a reușit să atragă investitori și fonduri Europene, a renunțat la partid și a rămas independent, doar în slujba comunității.

Asadar, în incheiere, pentru ca „alegerile locale” să aibă efect, este necesar ca la „centru” să fie lucurile în ordine. Ca „centrul” să nu mai obsrucționeze comunitățile și să le oprească orice inițiativă care nu întoarce bani și în buzunarele celor de la „centru”.

Central ar trebui să fie vorba doar de ceea ce ne privește în mod direct pe toți, probleme de importanță națională, precum și de rezolvarea problemelor ce apar în cadrul comunitătilor. TOATA țara ar trebui să fie arbitrul doar atunci când într-o comunitate apar probleme majore. Comunitățile la rândul lor ar trebui să aibă „Drept de VETO” pe decizii pe care le ar putea lua TOATA țara atunci când acele decizii le ar afecta mediul în care trăiesc și implicit sănătatea.

Pentru că pot fi cazuri în care TOATA țara să fie manipulată și pentru un câștig de moment (cum ar fi cazul cianurării sau a gazelor de șist, sau a defrișărilor) să permită sacrificarea unei comunități. In astfel de cazuri, comunitatea ar trebui să aibă „Drept de VETO”.

Există și opusul, cazuri în care comunitățile vor dori să ia decizii, ca urmare a manipulării sau a unor câștiguri de moment. In acest caz, este normal ca TOATA țara să ii poată împiedica.

Așadar „Dreptul de VETO” se referă la a împiedica a se lua o decizie ce ar putea avea rezultate catastrofale, o decizie ce nu mai poate fi „întoarsă” ulterior. „Dreptul de VETO” nu se referă la deciziile ce pot produce efecte negative de moment dar care pot fi îndreptate rapid.

„Democrația directă” este singura formă de organizare care poate îndeplini toate aceste condiții.

– Vă dă posibilitatea de a vă implica în viața comunității dar și de a putea face apel la întreaga națiune atunci când în comunitate se petrec abuzuri.

– Vă dă posibilitatea de a contribui, prin „Inițiativă Legislativă”, cu propuneri la bunul mers atat al comunității voastre cât și la nivelul întregii țări.

– Vă dă posibilitatea ca atunci când ați „ales” greșit „reprezentanții” să îi „retrageți”, atât la nivel local cât și la nivel central doar pentru simplul fapt că v-ați pierdut încrederea în ei.

-Vă dă posibilitatea să blocați sau să sprijiniți, prin „REFERENDUM”, orice propunere, locală sau centrală ce vă afectează pe voi sau va afecta pe cei ce vin după voi.

Mai multe despre „Dreptul de VETO” in articolul de mai jos :

Dreptul de “VETO” pe înțelesul tuturor

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.