Despre voluntariat

A fi voluntar este diferit de a fi „angajat” cu program „contra cost”… doar în sensul că:

– De angajat de angajezi pentru a câstiga un salar necesar supraviețuirii… fără ca neapărat să îți și placă ceea ce faci. Chiar dacă îți place inițial ceea ce faci, în timp, deobicei, totul devine o corvoadă din care nu prea te poți retrage.

– Deși s-ar părea că e simplu să îți poți da demisia oricând dintr-un loc de muncă plătit, este mai complicat de realizat câtă vreme nu toți putem să muncim doar pentru noi, ba din contră, sistemul e de așa natură „construit” încât aproape te obligă să lucrezi în folosul altora… „binecuvântați” de sistem sau chiar pentru cei ce de fapt au instituit sistemul.

În schimb, „voluntarul” este cel ce deja are din ce trăi, supraviețuirea lui „materială” este asigurată și cel ce face voluntariat o făce din pasiune și idealism, de multe ori tocmai pentru a schimba regulile injuste stabilite de sistem.

Voluntariatul este practic hrana spirituală a sufletului dar și el presupune același, ba chiar un mai mare grad de angajament decât o angajare „contra cost”… în special atunci când mai sunt implicați și alții, când faci parte dintr-o organizație constituită din voluntari.

Voluntariatul poate fi:

1- Voluntariat individual, atunci când participi sau faci ceva, doar atunci când consideri tu, dar… (ne)participarea ta… nu îi afectează pe alții în nici un fel.

2- Voluntariat într-un colectiv poate fi și el de 2 feluri:

a- cei ce se angajează doar să respecte regulile generale ale organizației, fără a trebui să-și facă un program special decât atunci când ei vor fi „inițiatorii unei acțiuni”.

b- cei ce se oferă să îndeplinească niște activități zilnice, curente fără de care organizația nu ar putea funcționa, pentru că, toate organizațiile legal constituite sunt forțate de „sistem”, prin tot felul de „legi speciale” să îndeplinească niște condiții.

Aceștia, în clipa în care consideră ca nu se mai pot ține de angajamentele luate… pot… și chiar trebuie să se retragă din grupul respectiv ce asigură „permanența” fără a se gândi nici un moment că nu ar fi nimeni să-i înlocuiască.

Dacă nu are cine să-i înlocuiască pe voluntarii cu „sarcini zilnice”… înseamnă că… pur și simplu… organizația respectivă nu are sens să mai existe.

Unul din marile pericole ale organizațiilor de voluntari constă chiar în faptul că unii ajung să se considere persoane providențiale, de neînlocuit fără de care nu se poate… și de aici până la „cultul personalității”… nu mai e decât un pas.

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.