Despre dictaturi

Există 3 tipuri de dictaturi:

1) Dictatura „pe față”, cunoscută și sub numele de „totalitară”. Pe perioada ei, dictatorii nu pot fi schimbați decât prin lovituri de stat sau prin revoluții.

2) Dictatura „mascată”, modelul existent în România, când dictatorii aflați la putere, prin legi date de ei, selectează și cenzurează candidaturile astfel încât să poată participa la alegeri doar cei doriți de ei. Este aproape identică, doar ceva mai perfidă, cu cea de mai sus din moment ce, oferta fiind stabilită de dictatori ai de ales între urmașii lor (membrii aceluiași clan).

3) Dictatura electivă, cunoscuta și sub numele de sistem reprezentativ (cazul Suediei), atunci când poporul își alege liber dictatorii. Oricine, fără nici un fel de piedici, poate participa în cursa electorală.

Si încă un „amănunt” ce nu este deloc doar un „amănunt”.

Toate cele 3 tipuri de dictaturi afirmă ca ele acționează în baza unei Constituții… votată de… popor. Doar că, în primele 2 cazuri, Constituția nu are nici un fel de importanță din moment ce doar ei, dictatorii o pot interpeta.

În cazul 3, cetățenii pot chestiona orice lege în baza Constituției în „Justiție”, justiție care, în cazul unui așa numit „sistem reprezentativ” ar fi unica „instituție” și „putere” accesibilă tuturor și care poate trage la răspundere membrii și deciziile luate prin „legi” de celelalte „puteri” (adică dictatorii).

Nici una din cele de mai sus nu are nimic de a face cu „democrația”, care poate fi doar directă și care nu are în prim plan „alegerea” de „personaje” ci a direcțiilor de urmat… în permanență.

Probabil multa lume nu e la curent cu situația din România. Necitind legile, evident că nu ai de unde ști faptul că trăiești într-o dictatură legalizată.

Cum își stabilesc dictatorii succesorii?

1) La alegeri singurele grupuri admise sunt partidele.
Cu toate acestea, cum orice regula poate avea și excepții, dictatorul a făcut și el una, atent gândită, astfel încât să nu-l pună în pericol, permițând să participe atât „independenții” cât și grupuri reprezentând minorităti naționale.

De ce ?
Grupurile minorităților au un număr mic, rezervat de locuri astfel încât ei nu pot avea oricum nici o influență în cadrul dictaturii și, inevitabil… in schimbul unor mici favoruri făcute grupurilor respective își asigură colaborarea totală a acestora.

Situația este identică în cazul independenților. Ei fiind foarte puțini, pentru că pragurile electorale și condițiile de participare, pe care le vom expune mai jos, fac imposibil ca numărul lor să fie prea mare, sfârșesc și ei ca în schimbul unor favoruri personale să se alăture dictatorilor.

Intrebare:
Dacă pot participa în alegeri „independenți”… care este rațiunea pentru care ei nu se pot asocia în grupuri „independente” ?

2) Pentru a putea să se înscrie în cursa electorală, competitorii sunt obligați prin lege să „capete” acordul populației… în cazul unui partid… semnăturile a 200.000 din viitorii alegători, în cazul „independenților”, semnăturile a 1 % din alegătorii circumscripției în care se înscriu în alegeri.

In cazul „independenților” obligația de a aduna respectivele semnături ar putea fi oarecum justificată printr-o logică (evident greșită). Astfel, s-ar putea argumenta că ei nu au trecut prin nici un filtru prealabil. Dar asta este evident o minciună, ei sunt foarte bine verificați dacă îndeplinesc toate condițiile prevăzute în Constituție la Art.37, cu privire la „dreptul de a fi ales” de către AEP (Autoritatea Electorală Permanentă) atunci când își depun candidaturile.

Un alt argument ar fi că ei ar putea fi prea mulți. In cazul ăsta… de ce nu li se permite sa se organizeze în grupuri ?

Sau… cum ar putea de exemplu preveni „statul” ca, grupuri de câteva mii de „independenți” să semneze unul pentru altul… astfel că… evident… dacă s-ar întâmpla asta… statul ar fi obligat să asigure participarea tuturor în alegeri… deci soluția cu privire la numărul candidaților ar trebui să existe. Si ea chiar există în alte țări din Europa și chiar din UE, a cărei membră este și România.

Deci este evident că, dacă există (și chiar există) posibilitatea tehnică pentru a permite tuturor să candideze liber în alegeri și, în loc ca aceasta să fie pusă în practică a fost aleasă o metodă de restricționare a participării avem de a face cu o dictatură mascată.

In cazul „partidelor”, aberația este dusă la extrem. Partidele au trecut deja printr un filtru… Justiție, care printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a stabilit că existența lor, a partidelor, este justificată tocmai pentru a participa în alegeri.

Ba mai mult, candidații partidelor sunt supuși și ei suplimentar unui filtru înainte de alegeri… ei fiind foarte bine verificați dacă îndeplinesc toate condițiile prevăzute în Constituție cu privire la „dreptul de a fi ales” de către aceeași AEP (Autoritatea Electorală Permanentă).

Nu vi se pare extrem de interesant că doar „partidele” au nevoie de „semnături” pentru a-și desfășura obiectul de activitate stabilit de Justiție ?

De ce nu ar avea nevoie de semnături orice altă hotărâre judecătorească pentru a putea fi pusă în aplicare Sau orice altă lege înainte de a fi adoptată?

De ce nu s-ar cere și băncilor să adune vre-o 200.000 de semnături atunci când vor să execute silit pe cineva… chiar dacă au o hotărâre judecătorească în acest sens ?

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.