Despre „competența” aleșilor

Interesanți sunt cei ce critică „parlamentul” pentru incompetență. Culmea, unii din astia mai sustin ca doresc si democratie.

Păi, pentru a „deveni” parlamentar nu se cere nici o competență. Dacă s-ar cere, e logic că ei ar fi toți juriști cu masterate, care ar da niște concursuri și, poate, din ăia, ați alege și voi câțiva, sau pur și simplu s-ar trage la sorți dintre ei.

E și normal să nu se ceară să fie competenți în domeniul juridic, pentru că nu lor li se cere să „redacteze” legile efectiv.

Lor li se cere doar să aibă bun simț, empatie, să fie morali și să discearnă privind „spiritul” unei legi. Adică la ce se referă legea respectivă.

E normal să nu aibe competențe deosebite, pentru că ei reprezintă, de fapt, populația, atât „geografic” cât și „intelectual”.

Nu puteți spune că, din incompetență, de exemplu, au votat pentru a se permite vânzarea pământului către cetățeni străini.

Nu ai nevoie de competență pentru asta. Ei ar fi putut fi incompetenți doar în redactarea legii, dar și legile astea, după cum spuneam, nu sunt redactate de ei, ci de „persoane de specialitate”. Ei votează, de fapt, pe ideea/ spiritul legii.

Exact la fel e și cazul unei democrații directe. Nu cetățenii trebuie să fie „competenți”, ei doar trebuie să se pronunțe pe „ideea” dintr-o anumită lege. In rest, avem sute se mii de juriști cu masterate, sute de mii de avocați, care pot redacta ceva dorit de cetățeni.

Diferențele dintre parlamentari și cetățenii obișnuiți sunt :

– Candidatii pentru a ajunge „parlamentari” sunt desemnați de către grupuri de interese, deci corupți încă înainte de a deveni parlamentari, și asta se datorează faptului că voi, cetățenii, nu vă organizați în partide non ierarhice pentru a desemna, chiar voi, candidați care să nu fie dinainte „obligați” față de cineva.

– Chiar dacă ajung parlamentari, întâmplător, unii care nu au obligații față de cineva, ei, fiind in minoritate… vor fi „obligați”, într-un fel sau altul, după ce vor ajunge parlamentari. „Obligați” de bună voie prin corupere sau forțat prin șantaj.

– Cetățenii în schimb, în cazul unei democrații directe, nu mai pot fi nici cumpărați nici șantajați. Ei ar vota pur și simplu așa cum consideră ei „ideea” cuprinsă într-o lege, sau pentru care se dorește o lege.

Asadar, nu lipsa competentei este problema Parlamentului ci faptul ca ei, parlamentarii, odata ajunsi acolo, inceteaza sa mai fie reprezentativi pentru cei ce i au ales si ajung sa serveasca interesele celor ce i au desemnat pentru a participa in alegeri sau a celor ce au (sau pot fabrica) diverse parghii de control asupra lor.

Cine trebuie, de fapt, să fie competenți într-o țară ? Evident, cei ce nu sunt aleși, cei ce sunt numiți.

– Guvernul, cel ce pune în aplicare „ideile”. Pentru că, de fapt, legile sunt doar niste idei scrise într-o anumită formă, numită „limbaj juridic”.

Chiar și acum, majoritatea legilor sunt propuneri ale guvernului, chiar redactate de personaje calificate (chiar sunt calificați juridic) din guvern. Parlamentarii doar își dau acordul, în general, pe ce anume vor să impună legile respective.

– Justiția, care judecă în baza unor legi. Si care ar trebui să fie neutră și independentă. Asta puteți judeca și voi singuri dacă este așa.

Chiar dacă „guvernul” este politic, asta nu înseamnă că nu ar trebui să fie și competent. E normal ca guvernul să fie „politic”, într-un „sistem reprezentativ”, adică să execute, la modul general, ideile dorite de majoritatea populației în alegerile la termen. Dar asta nu înseamnă că acei „politici” nu ar trebui să fie și competenți.

Intr-o democrație directă în schimb, guvernul nu e neapărat sa fie politic, sau nu pe aceiași politică în ansamblul său. Pentru că populația poate dori o anume „politică” într-un domeniu și o altă „politica” în alt domeniu.

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.