Democrația directă și legile

Democrația directă înseamnă dezbatere până la un punct până la care există argumente și vot după acel punct, atunci când argumentele s-au „terminat” și ar „trebui” să intervină „datul în cap”.

Pentru a putea satisface primul punct, cel al „dezbaterii”, cetățenii ar trebui să aibe și ce să dezbată. Nu să fie „înecați” în legi, ci ele să le fie propuse spre dezbatere.

Cei ce fac, propun legile, trebuie să o facă „cu cap”. Adică să își bată capul să le expună într-o formă cât mai ușor de înțeles, să le explice și mai ales să nu facă „inflație” de ele.

Atunci când numărul de legi propuse depășește capacitatea cetățenilor de a le dezbate, și implicit de a le înțelege, acolo se termină și „democrația”.

Din momentul ăla, VOTUL, nici nu mai contează. Nici măcar într-o democrație directă.

Democrația directă fără a avea posibilitatea să dezbați toate propunerile de legi, fără să ai posibilitatea să le înțelegi, chiar dacă îți oferă posibilitatea, pe un timp limitat, să le contești (iar contestarea să nu se facă prin niște metode aproape imposibile pentru un simplu cetățean care se zbate să supraviețuiască), nu mai e democrație directă.

Nu e decât o altă metodă a „puterii” de a căpăta legitimitate pentru toate porcăriile pe care le impun cetățenilor.

Așa că, atenție la cei ce încearcă să folosească, din nou, „democrația” pentru a vă face doar niște piese „de decor”.

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.