CCR și interpretarea politică a Constituției

Cât de ușor poate fi manipulată populația și mutată atenția ei spre diverse alte probleme pentru a nu vedea „bârna” din fața ochilor. Cat de usor folosirea unui cuvant… „curte”… creeaza impresia ca o anume institutie ar avea ceva comun cu „justitia”… sau ca… Constitutia… ar fi ceva mai mult decat o enumerare de principii generale… in special in ce priveste drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.

Legea partidelor de exemplu (prevederea prin care erau necesari 25.000 de membri pentru înființarea unui partid) a fost declarată mereu constituțională de CCR până în 2015 (deși au existat mii de plângeri din partea cetățenilor care susțineau că încalcă Constituția)

Brusc, în 2015, CCR a declarat-o neconstituțională… fără a fi existat vreo modificare a legii și fără a fi existat o modificare a Constituției.

Deci aceeași lege pe aceeași Constituție a fost declarată neconstituțională.

Cum a justificat CCR o astfel de situație ?

Simplu. Spunând că s-au schimbat condițiile „socio-politice”. Așadar, CCR a interpretat legea vs Constituție din punct de vedere politic… practic CCR este o instituție politică care interpretează Constituția funcție de cum crede ea că a „evoluat” societatea.

Crede cineva că societatea a „evoluat” brusc de pe o zi pe alta ? Nu era normal ca… în cazul unei astfel de motivări… CCR să se fi pronunțat de mai multă vreme în sensul reducerii treptate a numărului de membrii necesari pentru înființarea partidelor pâna se ajungea la reducerea la 3 membri ?

Adică societatea a evoluat brusc așa de pe o zi pe alta de la necesitatea ca pentru înființarea unui partid să se scadă brusc de la 25.000 la 3 membri ? Nu era normal ca… dacă CCR a invocat un astfel de motiv stupid… să fi acționat treptat în sensul ăsta și să fi cerut reducerea numărului de membri necesari treptat… de multă vreme ?

Si daca CCR va considera că societatea are un moment de „involuție politică” ? Va declara legea actuală a partidelor (cu 3 membri) neconstituțională și va cere revenirea la 25.000 sau mai mulți membri ?

PS
Adevăratul motiv pentru care CCR a declarat-o de fapt neconstituțională (dar și ala cu „șustă”… oferind o motivație prin care să iasă basma curată că nu au făcut-o până atunci) a fost faptul că unul din candidații pentru funcția de „președinte” a preluat tema asta în campanie. Nu pentru ca l-ar fi interesat cu adevărat… ci pentru că aducea „capital politic”.

Si asta se vede foarte clar din faptul că „relaxarea” legii partidelor a fost însoțită de o înnasprire draconică a „legii electorale”… care astfel… devenea de fapt o „prelungire” a „legii partidelor”.

Prevederea „cu pricina” din „legea partidelor” a fost (re)introdusă mascat în „legea electorală” chiar inzecit.

Astfel… „fraierii” au fost lăsați să-si facă partide „la liber” dar li s-a blocat accesul la a participa în alegeri. In plus… s-a mai introdus și o prevedere în „legea partidelor” prin care partidele ce nu participă în alegeri… sunt desființate pentru „inactivitate”.

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Constitutie si legi și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.