„Clima e casa. Restul e decor.”
In aceasta fraza aparent simpla se concentreaza poate una dintre cele mai profunde revelatii pe care le poate avea un om dupa decenii petrecute intre lumi, culturi si modele de viata. Am trait in vestul Europei, intr-o tara considerata in topul „celor mai fericite din lume”. Si totusi, in jurul meu, vad rar chipuri senine. Vad oameni care isi traiesc viata in asteptarea vacantei. In asteptarea unui soare care nu vine. Intr-o rutina in care decorul e tot mai scump si tot mai sufocant.
Am cunoscut si oameni din sudul lumii. Din Vietnam, Thailanda, nordul Africii. Toti, la un moment dat, au visat vestul. Si toti, dupa ce l-au cunoscut, au continuat sa traiasca in strainatate nu pentru ca se simt acasa, ci pentru ca rusinea, presiunea sau inertia nu le mai permite intoarcerea. Dar de ce?
Intrebari care ar trebui sa ne defineasca alegerile
- Ce inseamna fericirea?
- Cat din viata noastra e conditionata de mediu, de clima?
- De ce spunem una si traim alta?
- De ce continuam sa investim in decor, cand casa se darama?
- Pentru cine traim, de fapt? Pentru noi sau pentru imaginea noastra in ochii altora?
Fericirea masurata in statistici sau in suflet?
Clasamentele despre „cei mai fericiti oameni” tind sa puna in frunte tarile nordice. Dar traim noi cu adevarat acea fericire? In 20 de ani in Suedia, nu am intalnit un singur nativ care sa declare sincer ca adora clima. Toti viseaza vacante in tari calde. Toti recunosc ca frigul si intunericul ii apasa. Si totusi, oficial, ei sunt cei mai fericiti.
In Vietnam sau Thailanda, unde viata e simpla, oamenii isi doresc deseori vestul. Dar nu pentru ca nu se pot hrani. Nu pentru ca nu au unde sa doarma. Ci pentru ca au fost educati sa creada ca fericirea vine cu confortul vestic. Ca trebuie sa „realizezi ceva”. Dar acel ceva e, de multe ori, o capcana: o viata traita in afara ta, pentru a dovedi ceva altora.
Cand casa devine decor si decorul devine temnita
In tarile reci, ai nevoie de o casa solida. De haine pentru toate anotimpurile. De mancare importata. Toate astea te costa. Si, ca sa le poti obtine, muncesti. Si cand muncesti pentru decor, nu mai traiesti in casa reala, ci in iluzia ei. In schimb, intr-o tara calda, clima devine casa. Tot restul devine simplu. Ai nevoie de mai putin. Esti mai mult afara. In natura. Cu tine.
Estetica si sinceritate
In climatele calde, oamenii nu se ascund in haine. Se vad unii pe altii. Fizicul conteaza, dar mai mult conteaza naturaletea. In climatele reci, aspectul poate fi ascuns. Sinceritatea se pierde. Socializarea devine conditionata de locuri inchise, de norme artificiale, de status.
Si, peste toate, apare o presiune subtila: aceea de a justifica alegerea. Multi emigranti din Asia nu se intorc pentru ca le e rusine. Pentru ca s-ar simti „pierzatori”. Dar nu esti pierzator daca te intorci dupa ce ai invatat ce nu vrei. Daca ai castigat experienta. Daca ai descoperit adevarul despre tine. Si, poate, asta e victoria cea mare.
Libertatea de a alege din nou
Eu nu consider ca am pierdut 20 de ani. Poate in Romania nu as fi putut trai stilul asta simplu, pentru ca nu as fi avut contextul sa-l descopar. Dar aici, in Suedia, am invatat sa reduc. Sa simt. Sa apreciez chiar si zilele mohorate, pentru ca stiu ca nu vor dura. Pentru ca acum stiu ca pot alege.
Visul meu e simplu: 4 luni in nord vara, cand clima e blanda. 8 luni intr-un sud bland si natural. Unde nu muncesc pentru decor, ci traiesc in casa reala: natura. Unde nu trebuie sa conving pe nimeni de nimic. Unde nu trebuie sa explic de ce nu vreau mai mult.
Pentru ca, la final, fericirea nu e un scop. E o stare in care traiesti cand nu mai trebuie sa demonstrezi nimic.
Concluzie
Lumea e plina de oameni care traiesc in decoruri scumpe, cu viata pe pauza. Fericirea nu e un clasament. Nu e o casa bine incalzita intr-o tara nordica. Nu e un cont bancar. Fericirea e o dimineata calda in care iesi afara fara scop. E cand nu te mai intereseaza ce spun ceilalti despre tine. E cand nu mai trebuie sa porti 3 straturi de haine ca sa te simti protejat.
Asta e, poate, cel mai onest mod de a trai: in adevarul propriu. Oricat de simplu ar parea. Si chiar daca nu se potriveste cu ce scrie in topuri.
Experiența nu se transmite — dar adevărul trăit se poate împărtăși. Și chiar dacă nu schimbă imediat pe nimeni, poate planta o sămânță. Uneori, cineva citește ceva cu care nu are curajul să fie de acord pe moment… dar ani mai târziu, își amintește. Îi răsună. Devine o oglindă care, în tăcere, și-a făcut loc în el.
Așa funcționează scrisul autentic. Nu moralizează, nu impune. Doar exprimă. Și tocmai de aceea are forță.
E ca un foc pe care îl aprinzi în pădure — nu ca să vină alții la lumină, ci pentru că ți-e frig și ai nevoie de căldură. Dar dacă alții vin, găsesc și ei ceva viu acolo.
Când ai prea mult și nu mai încape în tine, spui. Nu pentru efect. Ci pentru că nu mai poți altfel. Și asta e, poate, cea mai onestă și curajoasă formă de exprimare.