Pentru a vă da seama că toți sunt pe „o mână” :
La adoptarea legilor (de reținut și faptul că 90 % din legislație provine de la guvern) :
– „parlamentul” aruncă pe „președinte”… pentru că el, parlamentul, doar a „propus” și președintele a acceptat în final atunci când a promulgat o lege fără a cere CCR (Curții Constituționale) să se pronunțe pe constitutionalitatea ei sau dacă nu a întors-o către parlament din diverse alte cauze, morale de exemplu.
– doar dacă președintele întoarce o lege către parlament… nu o mai poate face a doua oară și atunci răspunderea morală aparține în întregime parlamentului.
– în cazul legilor ce NU au fost întoarse către parlament de către președinte înseamna că președintele a fost 100 % de acord cu parlamentul. Deci el nu poate acuza în nici un caz parlamentul că a greșit cu ceva dacă el a fost de acord „din prima”.
– președintele dacă nu verifica Constituționalitatea legilor înainte de promulgare înseamnă că „lasă” în grija „altora”, dacă nu le convine, să verifice ulterior… deși asta intra în sarcina sa, pentru că el „veghează la respectarea Constituției”, chiar conform Constituției tocmai pentru a nu mai ajunge ca alții să umble pe drumuri… dar mai ales… pentru ca o lege să nu ajungă să își facă efectele până se trezesc „alții” să o atace.
Dar asta este absurd… nu poți într-un stat de drept să „riști” ca o lege să fie neconstituțională și să provoace efecte, chiar iremediabile.
El motivează că nu a verificat pentru că exista posibilitatea ca „alții” să ceara CCR să verifice ulterior.
Problema este că odată promulgată o lege nu se mai poate verifica constituționalitatea ei la modul general… ci doar prin introducerea de „excepții de neconstituționalitate”… deci doar pentru cazuri concrete ce afectează pe cineva individual… dar cu toate acestea… CCR nu judecă individual ci le judecă tot la nivel general (cu o excepție, partidele. În cazul lor, al partidelor, CCR face efectiv poliție politică).
Asta cu atât mai mult cu cât Justiția nu mai este obligata sa aștepte „decizia” CCR ci, odata cu abrogarea Articolul 29 (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale… Justitia dă „sentința” conform legii așa cum este ea.
Motivarea inițiatorilor legii, prin care s a abrogat Art.29(5) este aiuritoare :
„invocarea excepțiilor de neconstituționalitate de către părți este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzei”
Așadar nu mai facem justiție sau nu mai respectăm Constituția pentru că durează prea mult.
E adevărat că legile sunt generale… reglementează la modul general relațiile dintre cetățeni, dintre stat și cetățeni și dintre instituțiile statului.
– Deci… pot scăpa legi care să fie neconstituționale la nivel de individ chiar daca ele ar parea constitutionale la modul general.
Si ăsta e rolul Justiției… să facă dreptate individului… tocmai pentru că legile sunt generale… Justiția se ocupă de a împărți dreptatea individual… și evident că în demersul ăsta ea trebuie să țină seama de Constituție.
Pentru ca, chiar dacă o lege este la modul general în acord cu Constituția pentru 1 milion de cetățeni… sau chiar pentru 18 milioane… ea poate fi în dezacord pentru alt milion sau pentru chiar un singur individ.
Atunci când „parlamentul” dă o lege… ei văd națiunea ca ceva nedefinit… abstract… nu au cum să dea o lege ținând cont de fiecare membru al națiunii.
Dacă ar putea să facă așa ceva… nu ar mai fi nevoie de Justiție care să judece cazurile individuale.
Națiunea se compune din noi toți… luați în ansamblu… dar și din fiecare dintre noi… luat în particular.
La „președinte”, așa cum ziceam mai sus, intră chiar în fișa postului ca… nici o lege ce încalcă Constituția… să nu ajungă „în vigoare”:
Constituție
Art.80
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei
– Deci, la el e chiar neglijență în serviciu dacă o lege se dovedește ulterior că ar încălca Constituția. Ar trebui să suporte pedepse dacă o lege se dovedește neconstituțională… și nu a cerut verificarea ei la promulagare. Are o armată de consilieri… la cel mai mic dubiu ar trebui să ceară CCR să se pronunțe.
Mai ales ca vorbim de un „președinte” al „lucrului bine făcut”
– Cum sa „promulgi” ceva fără să-ți exerciti rolul de „veghetor” al Constituției?
– Dacă nu ceri CCR să se pronunțe înseamnă că ești 100% sigur că legea aia nu încalcă Constituția. Dar dacă se dovedește că o încalcă… și dacă de încrezut și arogant ce ești nu ai vrut să întrebi pe cei în drept să constate asta cu siguranță… nu e normal să suporți consecințele ?
Prostia și „domnia”… cică… se plătesc.
Deci… dacă nici măcar asta nu face… ce nevoie mai avem de „președinte” ?
Cât de greu poate fi să întelegeți că :
– La alegerile la termen vi se propun niște „programe” fără a avea posibilitatea să forțați ca ele să fie și puse în practică după alegeri?
– Că „alegerea” de a le pune în practică sau nu… sau chiar de a face cu totul altceva… rămâne, după alegeri, a celor „aleși” ?
– Că înainte de a alege pe cineva să facă ceva… trebuie să aveți și „unealta” cu care să îl obligați să facă ce a spus că va face ?
– Că de fapt, toate părțile aflate în competiția electorală vă spun „numai de bine”… și indiferent de metoda prin care ei spun vă vor face „bine”… în final… conform a ce spun ei… ar trebui să fie bine ?
– Că, de fapt, problema nu e de a alege un „program” bun… pentru că toate… conform „candidaților”… vor duce la „bine”… ci… problema este de a îi face să le și pună în practică așa cum v-au promis?
– Că odată aleși, toți spun că nu au știut că situația „moștenită” de la cei de dinainte era așa de „rea” și că nu pot face ce au „promis” pentru că… condițiile reale sunt diferite de cele pe care le credeau ei în campanie?
Deci… in final… nu realizați că:
– Este inutil să alegeți „oameni” dacă nu aveți „puterea” și după ce îi alegeți?
– Că ei ar trebui să fie de fapt doar niște „administratori” pe care sa îi puteți penaliza când mint, când vî înșeală încrederea, când nu își îmdeplinesc atribuțiile… și… voi ar trebui să fiți în măsură să stabiliți regulile jocului… prin Constituție și să le anulați… prin Justiție… „deciziile”(legile, ordonantele) ce încalcă Constituția (adică regulamentul de joc pe care voi, cetățenii, ar trebui să-l faceți?
– Că prin Justiție ar trebui să vi se face dreptate și vouă individual ținânt cont de Constituție?
– Că nu contează dacă o lege este sau nu „constituțională”… în ansamblul ei dacă ea este neconstituțională pentru indivizi luați în parte ?
– Că națiunea nu înseamnă ceva nedefinit… abstract… ci că fiecare din voi este parte a națiunii?
– Că totul este la ora asta exact ca în „filmulețul” de mai jos ce îmcheie această „poveste”?
Si ceva despre „opoziție”
Unul din „președinții” camerelor (oricare) este întotdeauna din partea „opoziției”. Opoziția votează, de regula, de multe ori contra majorității… nu ?
Si totuși… reprezentantul ei, al opoziției… deși opoziția a votat contra, de regulă, nu chestionează constituționalitatea legii în cauza la CCR (înainte de promulgare).