Scrisoare deschisă: „Niciunul dintre cei propuși”

  • Post author:
  • Post category:Comunicate

Prin prezenta, Partidul ”Democrație Directă România”, cu sediul în România, str. Aurel Vlaicu nr.154, sector 2, București, înregistrat conform dispoziţiilor Deciziei civile nr. 58 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, în dosarul nr. 34098/3/2015, în şedinţa publică din data de 21.10.2015, definitivă prin neapelare la data de 26.11.2015, vă adresăm următoarea:

Scrisoare deschisă

Cerem instituțiilor statului cu responsabilități în garantarea democrației, Guvernului României, BEC, Parlamentului, Președintelui și oricărei alte autorități, din multele ce compun statul roman, să ia de urgența toate măsurile care se impun pentru introducerea pe Buletinul de vot, la sfârșitul listei de candidați și a opțiunii : „Niciunul dintre cei propuși”.

Astfel se va vedea și numărul real al celor doritori de a vota și totodată dacă cenzura impusă cu privire la dreptul de a fi ales, ce a implicat la rândul ei și o restrângere a dreptului de a alege, pe care Parlamentul a instituit-o prin legea electorală este sau nu oportună.

A sosit momentul ca, cetățenii români să nu mai fie blamați de lipsa atitudinii civice, de absenteism la vot, unde, apropo, rata prezenței la vot în România este printre cele mai mici din întreaga Uniune Europeană.

Cetățenii români nu se prezintă la vot din lipsa opțiunilor de a alege cât și din lipsa opțiunii de a își manifesta opoziția față de oferta cenzurată ce i se face.

Dacă oferta de vot nu ar fi fost cenzurată și „dreptul de a fi ales” ar fi fost un drept absolut, la fel ca în alte țări democratice, o astfel de cerere nu ar fi avut rost. Dar având în vedere faptul că Parlamentul României a considerat oportun de a interveni în selecția și cenzurarea ofertei de vot este imperios necesar ca și cetățenii să beneficieze de o posibilitate prin care să își poată manifesta opoziția față de astfel de măsuri luate discreționar fără a putea apoi fi acuzați de lipsă de „civism” sau de „incultură politică”.

Azi, 24 noiembrie 2016
București, România
________________________________________

Despre ”Partidul Democrație Directă România”:

”DDR” este un partid politic înființat în anul 2015, ca urmare a schimbării legii partidelor politice și relaxării condițiilor necesare înregistrarii unei organizații politice. ”DDR” a luat ființă prin cristalizarea voinței unui grup de oameni de a se implica activ în promovarea în societatea românească a unui concept novator de organizare a vieții politice, anume Democrația Directă.

Singurul scop politic al ”DDR” este introducerea principiului Democrației Directe în Constituție, pentru a crea premisele construirii unui sistem cu adevărat democratic, modern, care să permită fiecărui cetățean român participarea activă la conducerea țării. În acest sens, ”DDR” promovează prin orice mijloace disponibile conceptul Democrației Directe, în încercarea de a reda poporului român încrederea în forțele proprii și de a asigura un viitor liniștit și prosper generațiilor următoare.