NU există stat de drept și Justiție în afara Constituției. Și nu există Constituție atâta vreme cât Justiția nu judecă și în numele ei.
Problema Constituției, a CCR (Curții Constituționale) și a Justiției din România sunt mult prea importante pentru a nu reveni asupra subiectului până la rezolvarea problemei. Unul din motivele pentru care nu se rezolvă nimic în România este faptul că mereu apare un „alt subiect” de discuție (indus, cu intenție sau nu) ce mută atenția publicului.
Trebuie să înțeleagă toată lumea că cel mai important lucru într-un stat este Constituția.
O Constituție este contractul dintre cetățeni și „reprezentanți”. In baza ei funcționează statul și funcție de faptul că ea este o „lege” efectivă sau doar o „culegere de principii generale”, de modul în care cetățenii au acces la ea, de cine o poate interpreta și dacă „dreptatea” se înfăptuiește și în numele ei avem sau nu „stat de drept”.
Un stat care funcționează în afara Constituției (chiar si cu o singura lege sau prevedere dintr-o lege ce încalcă Constituția și este posibil să fie aplicată făra a fi coroborată cu Constituția) nu poate fi „stat de drept”. Nici o lege, ordonanță sau altă reglementare emisă de vreo autoritate nu poate avea efecte asupra cuiva dacă încalcă Constituția.
Si atunci este evident că Justiția ar trebui să tină cont de Constituție atunci când dă o sentință. Este singura variantă în care constituționalitatea prevederii emisă de o autoritate este verificată în timp real si ea nu poate produce efecte dacă încalcă Constituția.
Orice altceva, cum este de exemplu verificarea constituționalității unei prevederi după ce o instanță s a pronunțat deja în baza unei legi posibil neconstituționale sau după ce prevederea își face efectul asupra cuiva… este doar o mascaradă.
Oricum, chiar dacă CCR se pronunță ulterior în sensul că prevederea este neconstituțională… asta nu modifică sentința dată in baza legii. CCR poate doar anula aceea prevedere de la momentul pronunțării în continuare. Va ajuta doar pe alții ce se vor regăsi în aceea situație…. asta dacă nu cumva „parlamentul” va înlocui reprectiva prevedere ce a încălcat Constituția cu o altă prevedere ce încalcă Constituția dar formulată în alt mod. Si așa ajungem de unde am plecat… nu rezolvăm nimic niciodată.
In România la ora actuală Constituția nu are valoarea unei legi… deși se vehiculează des sintagma „lege fundamentală”.
Ea este interpretată ca lege doar de către cei aflați la conducere în favoarea lor. In cazul cetățenilor, ce este înscris în Constituție nu are valoare absolută fiind doar niște generalități de care nu vă puteți folosi în Justiție pentru a vă câștiga dreptatea individual.
Faptul că, Constituția în România nu are valoare de „lege”, cu atât mai puțin de „lege fundamentală” se poate vedea foarte clar din cele de mai jos:
Constitutie : CAPITOLUL VI
Autoritatea judecătorească
SECŢIUNEA 1
Instanţele judecătoreşti
Înfăptuirea justiţiei ARTICOLUL 124
(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
Deci, Justiția se înfăptuiește în „numele legii”, zice la Constituție.
Ori, câtă vreme Justiția se pronunță și dă o sentință fără a aștepta decizia CCR (atunci când ridici o excepție de neconstituționalitate pe o cauză în tribunal), câtă vreme Justiția nu are voie să interpreteze o lege și conform Constituției, este foarte clar că Justiția nu se înfăptuiește în numele Constituției… și deci… Constituția nu are valoare de „lege”.
Drept urmare, nici CCR nu este parte a Justiției, adică a „puterii judecătorești”.
Exista și o excepție în care CCR judecă și da hotărâri pe o cauză anume iar Justiția așteaptă hotărârea CCR pentru a se pronunța. Atunci când se face „poliție politică”.
Astfel, la Art.11.A din Legea 47/ 1992 de funcționare a CCR, cât și în Constituție la Art.146(k) se spune așa :
f) CCR hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
Deci singurul caz în care CCR face ceva asemănător cu a judeca „individual” pe un caz anume și în care Justiția așteaptă hotărărea CCR este atunci când CCR face „poliție politică” și poate decide desființarea unui partid politic.
Chestiile respective sunt prevăzute în legi, deci Justiția s-ar putea pronunța ea în baza legilor în vigoare atunci când un partid le încalcă. De fapt nici nu e vorba de un partid ci de unii membrii ai săi care ar trebui pedepsiți individual dacă încalcă legile… nu întreg partidul. Un partid nu poate fi înființat dacă statutul sau program său încalcă legislația în vigoare. Un partid nu își poate modifica statutul sau programul politic fără acordul unui Tribunal… deci partidul nu are cum să existe în afara legii. Doar unii membrii ai săi pot încălca legile și atunci este evident că pedeapsa trebuie aplicată lor, individual, de Justiție… în numele legii… nu al Constituției.
E ca și când un „parlamentar” ar încalca legile sau Constituția și în loc să l pedepsim pe el am desființa Parlamentul.
Deasemenea la Art.11.B mai există o prevedere dubioasă care spune așa :
c) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
Deci nu spune că confirmă îndeplinirea procedurilor ci spune ca „confirma rezultatele referendumului”. Evident că poate să nu le confirme… altfel nu ar mai fi avut nici un sens să spună că le confirmă.