Nu există „stat de drept” în afara Constituției.
Art.1 Constituție:
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Deci, ceea ce face ca „așa zisa” democrație să fie cât de cat „democrație” este Constituția… singura „chestie” (nu știu cum să o numesc altfel pentru că nu este considerată o „lege” în România) care poate da o cât de cât legitimitate deciziilor reprezentanților.
Si câtă vreme cele 3 așa zise puteri nu coroborează orice „decizie” sau „sentință” cu Constituția… „statul de drept” nu există.
Nu e problema mea ca cetățean că avem doar o „Curte Constituțională” sau că ea are un „personal redus” sau că nu vor să dea jurisdicție asupra Constituției, măcar în cazurile individuale și Justiției.
Câtă vreme există posibilitatea ca o sentință sau o decizie să poată fi pusă în aplicare înainte de a fi verificată „constituționalitatea” ei avem de a face cu un „dictat” și nu există „stat de drept”.
Intrucât Justiția nu este obligată, ba din contră… chiar îi este interzis să țină seama și să coroboreze sentințele date în numele legii și cu Constituția, singura așa zisă „lege” pe care o putem cunoaște cu adevărat toți cetățenii și care reprezintă fundamentul unui „stat de drept”… nu consider că avem în România nici o „justiție” și că toată povestea asta cu „statul de drept” este doar o glumă.
Un stat de drept e un stat în care Justiția dă sentințe și împarte dreptatea indivizilor ținând cont de Constituție.
Ori din moment ce Justiția poate da o sentință conform unei legi a cărei constituționalitate a fost constestată, înainte ca „autoritatea” (CCR) ce se poate pronunța pe constituționalitatea legii respective să o facă, este echivalent cu a nu avea justiție.
Orice cetățean din România poate fi condamnat la ora asta de către o instanță pe o lege ce încalcă Constituția… ori asta nu se mai poate numi „stat de drept”.
Faptul că CCR nu face parte din Justiție nu este doar o problemă formală ci este una de fond pentru că…. dacă ar fi parte a Justiției… automat ea ar trebui să judece și individual… adică să „împartă” dreptatea și în parte nu doar la modul general.
Nici chiar așa, nu ar fi o problemă majoră că o instituție din afara Justiției se poate pronunța pe constituționalitatea unei legi sau a părti dintr o lege.
Problema majoră este că CCR este singura cu „jurisdicție” asupra Constituției și asta înseamnă că INTERZICE Justiției să coroboreze o lege cu Constituția, atunci când dă o sentință individuală… deci atunci când „împarte dreptatea” cetățeanului…
Constituția României aparține poporului român, tuturor cetățenilor… sș e logic să fie așa din moment ce ea intră în vigoare doar printr un referendum.
Intrucât toți am putut vota pe ea la referendum, asta înseamnă implicit că am și înțeles-o și că o putem interpreta… și cu atât mai mult „Justiția” ar trebui să poată interpreta orice lege și în baza Constituției.
Dacă noi, cetățenii nu o putem înțelege și interpreta înseamnă că votul nostru a fost dat în alb. In cazul asta nici nu mai era necesar să o votăm.
Nu poți cere cuiva să voteze ceva ce depășeste puterea lui de înțelegere.
Vă dați seama în ce fel de stat trăim dacă atunci când un simplu cetățean ridică într-un tribunal o excepție de neconstituționalitate (adică zice că legea respectiva ce-l afectează încalcă Constituția, așa ca omul simplu ce se simte nedreptățit… ca tăranii ce mergeau cu „jalba-n proțap la stăpânire”)… deci… nici chiar atunci… tribunalul… adică Justiția… adică „puterea” aia din stat despre care se vorbește toată ziua pe la „tv”… nu poate să-și dea și ea cu părerea dacă o fi sau nu așa.
Nu numai că Justiția, în România, nu-și poate da cu „părerea”… ba chiar mai absurd… „cică pentru a nu piede timpul cu prostii din astea ca Constituția”… Justiția trebuie să dea „sentința” conform legii, așa cum e… fără a mai aștepta și „autoritatea în măsură” să se pronunțe.
Singura „putere” ce are „puterea” asta (scuze de repetiție) adică „autoritatea în măsură” este CCR (adică „Curtea” Constituțională).
Dar deși nu e o „putere” enunțată a statului are o așa de mare „putere” încât nu permite nici măcar „puterii” din stat ce este denumită „putere”… adică Justiției… să-și dea o părere. Că… cică… Constituția e doar „felia” ei.
Acum să nu aveți impresia că așa e peste tot… așa e doar în România și mai în vreo 2-3 țări.
In alte țări „justiția” măcar își dă cu părerea… deci cam jumate ți-ai câștigat dreptatea… în altele, chiar dacă nu-și dă cu părerea… măcar așteaptă până ce „autoritatea în măsură” se pronunță… iar în altele, puține ce i drept (doar în alea de mai de la nord) Justiția chiar împarte dreptate ținând cont și de amărâtul ăla de contract numit Constituție… ce-l fac cetățenii cu „reprezentanții” și în baza căruia ar trebui să existe un stat.
Explicatie de la CCR privind faptul că „puterea” a introdus o cenzură cu privire la „dreptul de a fi ales” (adică necesitatea de a aduna 200.000 semnături de mână, pe hârtie, de susținere):
Pentru a împiedica folosirea „abuzivă” a dreptului de a fi ales.
Cine ar trebui să constate dacă ceva e abuziv dacă nu Justiția ?
Nu Justiția ar trebui sa constate în fiecare caz în parte dacă cel ce dorește să fie ales comite un abuz ?
Ce drept are o instituție ce nu este parte a Justiției să se pronunțe dinainte asupra faptului că cineva are de gând să abuzeze de ceva ?
Din moment ce un tribunal a dat aviz de existență unui partid… cu scopul de a participa în alegeri… înseamnă ca el nu încălca cu nimic Constituția și legile… deci nu se poate vorbi că ar face ceva „abuziv”.
Dacă partidul respectiv sau candidații lui ar propune ceva ce încalca legile sau Constituția… am putea vorbi de un abuz. Adică dacă mint sau promit altceva decât prevede statutul sau programul în baza căruia s a înființat.
Dar să consideri că dacă cetățenii au mai multe opțiuni de a alege… din variante perfect legale și Constituționale… ar însemna un „abuz”… asta e pur și simplu „politică” pură și este evident în favoarea menținerii la putere a puterii ce a introdus respectiva cenzură pe nițte criterii arbitrare.
Nu e normal ca „puterea” să aibă posibilitatea de a introduce criterii arbitrare atunci când e vorba de alegerile în care chiar ea concurează.
Criteriile trebuie să fie incluse în Constituție și nici o „putere” aflată la „putere” să nu aibă posibilitatea de a stabili criterii care să o favorizeze pentru a rămâne la „putere”.
ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalității; faptă ilegală.
A dori să candidezi în alegeri nu este ilegal… și nu există nici o lege care să spună că.. dacă ar candida un anumit număr de persoane ar fi ilegal.
Este ca și când ai considera un abuz dacă la un moment dar s ar adresa Justiției un anumit număr de persoane… să zicem… mai mult de 100.
Aici vorbim de dreptul unei pesoane… și el nu poate fi interzis sau considerat abuz doar pentru că mai multe sau toate persoanele ar dori să și exercite acel drept.
Adică e un abuz dacă toți respirăm ? Ar trebui să respirăm pe rând pentru a nu „abuza” ? Sau e un abuz dacă mai multe femei doresc să nască deodată ? Ar trebui să se planifice ca să facă prunci doar câte 10 deodată ?
