Guvernul, decretele și Constituția

Data alegerilor a fost stabilită prin Ordonanță de Guvern (Decembrie 2016), adică printr-un decret, mai pe scurt. Prim ministrul nu a chemat niciodată TOATE partidele oficiale și legal constituite pentru consultări în privința stabilirii datei alegerilor.

Deși sunt ridicate excepții de neconstituționalitate încă nerezolvate pe legea 208/ 2016 (Legea electorală), campania electorală a început.

Ce am putea înțelege de aici ?

Guvernul deja știe faptul că excepțiile vor fi respinse de CCR ?

Dacă guvernul nu știe cum se va pronunța CCR, ce sa va întâmpla dacă excepțiile vor fi admise?

Nimic. Nu se va intampla nimic. CCR nefiind justitie… nimeni nu va suporta nici o consecinta… indreptarea raului comis nu se va petrece…

Cainii au latrat… caravana a trecut… faptul e consumat.

Pentru a vedea ca totul este premeditat e suficient sa urmarim „evolutia” legii CCR.

În Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la Art.29, în varianta originală, judecarea proceselor se suspenda până la pronunțarea CCR.

Articolul 29
(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

http://lege5.ro/Gratuit/gy2dkobz/legea-nr-47-1992-privind-organizarea-si-functionarea-curtii-constitutionale

Ceea ce era logic și de bun simț. Cum să ceri „justitiei” să dea o sentință în baza unei legi ce este suspectă de a încălca Constituția și pe care urmează să o analizeze CCR, singura instituție ce are jurisdicție pe Constituție.

Evident, într un stat ce nu are nimic de a face cu „statul de drept” și manifestă un dispreț total față de Constituție, articolul 29(5) a fost ulterior abrogat prin legea 177/ 2010.

http://www.cdep.ro/proiecte/2009/500/20/7/cd527_09.pdf

Motivarea inițiatorilor legii, prin care s a aborgat Art.29(5) este aiuritoare :

„invocarea excepțiilor de neconstituționalitate de către părți este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzei”

Așadar nu mai facem justiție sau nu mai respectăm Constituția pentru că durează prea mult.

In loc să dea jurisdicție pe interpretarea Constituției și Justiției, „aleșii” noștrii au considerat că dacă CCR este prea „ocupată”, este mai bine să se meargă în continuare cu procesele chiar dacă cauzele încalcă Constituția.

Chiar și așa, în Codul civil la Art.244(1) se prevede că instanța „poate” suspenda judecata

http://legeaz.net/cpc-cod-procedura-civila/art-244-cprciv

Daca o instanta nu suspenda o cauza atunci cand a fost introdusa o exceptie de neconstitutionalitate asta ar echiva cu faptul ca instanta practic ar prelua din prerogativele CCR si ar constata ca… pentru persoana in cauza… prevederea din legea contestata este constitutionala. Evident ca asa este din moment ce, ulterior, indiferent de decizia CCR hotararea data de instanta nu se mai poate modifica.

Culmea… instanta are „dreptul” de a constata tacit ca o prevedere dintr o lege este constitutionala… si deci de a pronunta o hotarare in defavoarea unei parti… dar nu are dreptul de a constata ca este neconstituionala si a se pronunta favorabil partii ce a introdus exceptia de neconstitutionalitate.

Sa fie si mai clar pentru toata lumea : CCR nu se pronunta pe cauza din proces, CCR nu va face dreptate celui ce a introdus exceptia dupa ce instanta s a pronuntat. Decizia CCR poate doar ca, in cazul in care este favorabila exceptiei de neconstitutionalitate, sa duca la eliminarea acelei prevederi pentru viitor.

Din 4 in 4 ani, „aleșii” trântesc câte 2 legi electorale noi (pentru locale și pentru generale), evident care să avantajeze majoritatea aflată la „cărma” în acel moment… fara a si face griji ca, chiar daca incalca Constitutia… cineva ar putea sa le conteste prin ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate… ce ar putea fi solutionata in timp util astfel incat sa le faca inoperabile.

Chiar si faptul ca guvernul decide prin „decret” data alegerilor, data începerii campaniei electorale, data limita de depunerea listelor de candidați, etc face parte din „strategia” puterii de a aranja totul astfel incat orice contestatie privind constitutionalitatea legii electorale sa fie tardiva si fara efect.

Este evident că prin asta forțează mâna CCR (Curții Constituționale) să respingă aceste excepții pentru că, pur și simplu, dacă CCR s ar pronunța favorabil ar însemna ca alegerile s au desfasurat in baza unei legi… „ilegale”… si.. deci… s ar pune sub semnul indoielii „legitimitatea” celor alesi.

Dacă pentru procesele desfășurate uzual se poate motiva cât de cât că suspendarea proceselor ar cauza întârzieri, în cazul excepțiilor de neconstituționalitate care se ridică doar odată la 4 ani și care ar trebui să garanteze însăși esența statului, pluripartitismul si respectarea Constituției… nu există nici o justificare.

Mă întreb cât de „curate” pot fi partidele ce au intrat azi în campania electorală stiind că sunt excepții de neconstituționalitate ridicate chiar pe legea electorală și nerezolvate încă.

PS
Au trecut deja 4 luni de la alegeri si CCR inca nu a ajuns sa se pronunte pe toate exceptiile de neconstitutionalitate ridicate pe „legea electorala”.