Întâi de toate pentru a evita ca înfierbântații bine intenționați (sunt și din ăștia) să ia foc vă spun că nu sunt un adept al Parlamentului atotputernic (față de popor) și consider că adevăratul Parlament ar trebui să fie poporul…

Parlamentului actual ar trebui să-i revenină sarcina de a asigura permanența si controlul cetățenilor atât asupra executivului (pentru punerea în practică a voinței cetățenilor) cât și asupra serviciilor.

Problema cea mare este faptul că, prin Parlament, care este de fapt doar o fațadă în România, cetățenii sunt deposedați total de putere… doar că puterea furată de la cetățeni nu rămâne (nu se menține) de fapt în cadrul Parlamentului… ci… prin el ea ajunge în mâna executivului.

Deși populației i se pare că marea problemă ar fi Parlamentul, totuși puțină lume știe că majoritatea legilor care-i afectează în mod direct provin din partea executivă… Parlamentul fiind doar cel ce încasează șocurile.

Majoritatea legilor ce vă afectează în mod direct, cele privind economia, contractele statului, tratatele externe nu sunt de fapt pornite de Parlament ci de către executiv.

Executivul se substituie mascat Parlamentului, situație evidentă și din punct de vedere statistic.

Peste 90% dintre iniţiativele legislative aparțin guvernului (executivului), Parlamentul având doar o competenţă formală (cu atât mai mult cu cât marea lor parte sunt și total nepregătiți din punct de vedere profesional sau șantajabili încă dinainte de a ajunge parlamentari).

Delegarea legislativă, prin abilitarea Guvernului de a emite acte cu putere de lege, depășește din ce în ce mai des limitele constituţionale, prin emiterea de acte normative în domenii care ar trebui să reprezinte atributul exclusiv al puterii legislative. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că extrem de multe din ordonanțele emise de guvern s-au dovedit a fi și anticonstuționale (și mă refer doar la cele pe care CCR s a pronunțat ca atare).

Astfel, Parlamentul este doar paiață care „legitimează” (în numele vostru… cică) nenorocirile la care asistăm.

E drep că și Parlamentul face tot felul de gafe inițiind legi destinate a asigura membrilor săi tot felul de avantaje dar, de fapt, ele au o contribuție infimă la dezastrul economic în care se află țara. Doar că ele sar în ochi și sunt scoase în evidență de mass media.

De fapt, Parlamentul ca instituție nu are nici o putere de a face ceva efectiv. E adevărat că parte din membrii Parlamentului, ca persoane particulare, sunt în cârdășie și interconectați cu cei ce au cu adevarat puterea, dar ei erau și înainte de a deveni Parlamentari. Toate „faptele” ce le vedeți la TV că ar fi comise de „parlamentari”… de fapt nu sunt comise prin autoritatea ce le-o conferă legal parlamentul… ci sunt comise de ei ca persoane particulare.

Parlamentarii, prin funcția lor nu au nici o putere executivă… ei practic nu pot să oblige pe nimeni să facă ceva.

Din punctul meu de vedere, instituția prezidențială este una din marile rele ale României. Foarte puține țări cu un sistem cât de cât corect reprezentativ au mai permis o asemenea putere executivului… dar, odată cu întărirea UE… tendința este pentru a muta chiar pe față puterea totală în mâna executivului.

Pentru a vă da seama de acest lucru și a vedea care este de fapt direcția spre care ne îndreptăm, vă invit să citiți: Cine deține puterea în Uniunea Europeană

În enunț, un stat are 3 puteri.

1) Legislativă (Parlamentul) care emite legi
2) Judecatorească (care judecă în baza legilor emise de Parlament)
3) Executivă (care execută în baza legilor emise de Parlament și în baza sentințelor date de puterea Judecatorească)

Cine este de fapt puterea executivă în România ?

1) Președintele
2) Guvernul, în fapt, Prim ministrul

Chiar dacă nu ar exista funcția de Președinte, executivul tot ar reprezenta un pericol pentru democrație, dar, incluzând și Președintele în puterea executivă echilibrul este complet dat peste cap și… practic… atât Parlamentul cât și puterea Judecatorească devin aproape formale.

Toți cei ce ați făcut parte din diverse organizații ați avut de a face cu „executivul” și probabil știți că, de fapt, cu toate că se spune că puterea ar fi deținută de „adunarea generală a membrilor”… în fapt.. cam tot ce se decide și se hotărăște într o organizație piramidală vine de la executiv. Și vorbim aici de organizații voluntare, în care executivul nu deține în subordine forțe de represiune și servicii secrete.

Mă întreb câți din voi cunosc, cu nume și prenume sau măcar așa vizual (de la tv) măcar 10% din parlamentari. Sau măcar 5% din ei? Și acum imaginați-vă ca ei sunt egali… nu există o ierarhie între ei.

Câți din voi cunosc Președintele și Prim ministrul ?

Care este cota de încredere pe care o aveți în unul din cei 2 executivi și care este cea pe care o aveți în Parlament ca întreg, după ce ați aflat că, de fapt… 90% din propunerile ce au devenit legi vin de la executiv ?

Dacă faceți un exercițiu de imaginație presupunând că mâine ați ajunge oricare din voi în Parlament… credeți că o să aveți curajul și puterea să vă opuneți unuia din cei 2 executivi, mai ales atunci cțnd ei sunt pe o mână, stiind că unu deține puterea asupra serviciilor secrete și celălalt deține puterea asupra forțelor de represiune (inluzând aici „procuratura”) ?

La majoritatea populației îi este frică să semneze că ar fi de acord ca un partid să participe în alegeri… și aveți impresia că… dacă ați ajunge unii din voi în Parlament ați deveni niște curajoși peste noapte ?

Despre „puterea Judecatorească” am tot vorbit, ea este practic inexistentă câtă vreme este reglementată de legi nu de Constituție și nu poate să judece decât pe legi… nu și coroborând legile cu Constituția. Mai mult chiar, judecătorii sunt numiți de executiv (Președinte).

Și atunci când Președintele și prim ministrul o dau „la pace”, cum e cazul acum… puterea Judecatorească” este de fapt utilizată pentru a compromite și mai mult Parlamentul (care oricum e deja pe ultimul loc în ce privește încrederea populației). Oare de ce dacă oricum Parlamentul la ora asta este mai mult formal și dacă oricum executivul primește ce vrea? Singurul răspuns logic este… pentru a pregăti populația pentru trecerea la dictatura, pe față, a executivului…

Situația nu este întâmplatoare, este o stare de fapt la ora actuala la nivelul UE și se preconizează a fi în toate statele componente ale UE.

De fapt ce votează populația ? Votează pentru a se pune în practică o „politica economică”… niște măsuri economice, adică… aduce „la putere” un guvern care să înfăptuiască (în teorie) platforma electorală a partidului învingător în alegeri.

Este evident că din moment ce „obiectul” votului vostru este „guvernul”, chiar dacă voi votați efectiv pe buletinul de vot „legislativul”, în final dați posibilitatea luării de decizii politice executivului… pentru că el este cel cu „programul de guvernare”, ele este cel cu banii… parlamentului rezervându-i-se doar rolul de a „legitima” acțiunile guvernului.

Deși guvernul este considerat subordonat parlamentului, fiindcă nu rezultă direct din alegeri, el devine în realitate, după cum spunea și profesor francez de drept constituțional Pierre Pactet, „elementul motor și dinamic al întregului sistem politic”.

Astfel, în relația legislativ-executiv guvernului nu i se mai rezervă un rol secundar, ci capătă chiar rolul primordial.

Daca mai socotim si faptul ca in Romania membrii executivului pot fi si membrii ai legislativului… deja tabloul preluarii puterii legislativului de catre executiv devine si mai complet.

Câți din voi votați de fapt pentru niște măsuri legislative care nu privesc economia? Câte programe de partid propun măsuri legislative fără legătură directă cu economia? O schimbare a rolului instituțiilor, o reformare a acestora, etc ?

Dacă privim executivul în întregul său (Președinte – Prim ministru) se poate vedea că menținerea funcției de Președinte ca executiv și independent, cu atât mai mult cu cât el este ales de popor, reprezintă de fapt chiar instituționalizarea puterii executive ca putere principală în stat.

Nu văd de ce (probabil doar din necunoașterea situatiei de fapt), dacă poporul dorește să dea puterea unui grup format din 500-600 de indivizi ar fi contra să o dea mai degrabă celor ce vor efectiv să voteze pe o lege (chiar dacă doar 1 milion ar vota din totalalul electorilor pe o anumită lege)… Totuși, deși sunt un adept convins al democrației directe respect decizia majorității de a menține o dictatură fixă pe 4 ani doar a celor 500-600.

Cu ce nu sunt de acord în nici un fel este faptul că și această putere dată de popor celor 500-600 este furată de alte „instituții”.

În mod normal, cei 500-600 nu ar putea să devină cu adevărat dictatori, mai ales dacă ar fi limitați la un singur mandat… pentru că nici ei nu or fi proști ca atunci când își termină mandatul să trăiască într o dictatură.

Chiar dacă ne-am referi la perioada de dinainte de 1989, când exista „Marea Adunare Națională”… dacă ea ar fi avut cu adevărat vre o putere și nu era doar o „chestie” formală, o mască prin care executivul (Ceaușescu) își impunea „legitimat” voința… cred că situația ar fi fost cu totul alta.

Ce este interesant este faptul că, deși Parlamentul actual nu este departe de ce era atunci Marea Adunare Națională, totuși acum populația nu realizează că cei ce se află la butoane sunt exact cei ce se aflau și atunci… adică… executivul. Și lucrul ăsta e extrem de clar și pe față chiar, legalizat… la nivelul Uniunii Europene din care facem parte.

Înainte de 1989 nimeni nu condamna Marea Adunare Națională, toți știau cine deținea de fapt puterea… în schimb, în prezent, au reușit așa de bine să disimuleze totul încât populația nu poate să realizeze de fapt cine e cu adevărat „stăpânul”.

Că și stăpânul direct este la rândul lui sub controlul altor stăpâni… asta da… este foarte posibil… doar ca acei alți stăpâni… stăpânesc de fapt prin intermediul celor direcți. Dacă ei ar dispărea… automat și cei externi și-ar pierde pârghiile și ar dispărea la rândul lor.

Așadar, într-un stat, chiar cu sistem reprezentativ dacă așa vă doriți… ar trebui să existe 2 puteri :

1) Legislativ, adică Parlamentul, care ar trebui să aibă sub control toate celelalte instituții, mai puțin puterea judecătorească
2) Puterea Judecătorească, care ar trebui aleasă, cel putin la vârful ei direct de către cetățeni și prin care cetățenii să poată sa facă apel la Constituție și să controleze cât de cât Parlamentul. Evident ar fi indicat ca la unele nivele sau pe unele teme (în special în legătură cu procesele dintre stat și cetățeni) să existe și curți cu jurați din rândul cetățenilor.