Nimic nu se poate schimba din interiorul sistemului politic actual.

Nu ai cum să implementezi „democrația” într-o dictatură apelând la legislația creată de dictator.

Pentru că asta este România, o dictatură 100 %.

Orice stat funcționează în baza unui „contract social” încheiat între cetățeni și reprezentanti. Contractul se numește „Constituție”.

Rețineți… încheiat între:

– 1) „cetățeni”… în primul rând… adică ei sunt cei ce impun termenii „contractului”, ei fiind partea „permanentă”… și…

– 2) „reprezentanți”… ei fiind doar voluntari și temporari… cei ce acceptă contractul dacă cred ca îl pot duce la îndeplinire.

Cum în Constituție spune că „suveranitatea” aparține poporului, este evident că poporul este cel în măsură să decidă termenii „contractului”… și… „reprezentanții” sunt cei ce se oferă, voluntar, spre a fi aleși funcție de disponibilitatea lor de a respecta și duce la îndeplinire termenii „contractului”.

Așadar, contractul de întocmește de „suveran” iar cel ce trebuie sa îl respecte este „angajatul” său… nicidecum invers.

Cu toate acestea, în România „contractul” a fost întocmit de „reprezentanți”, suveranul neavând nimic de făcut decât sa îl accepte așa cum este sau să rămână în contiuare cu „contractul” impus de o dictatură recunoscută de toată lumea… deci și de către „reprezentanții” ce au propus „contractul”.

Cred că este evident pentru toată lumea că… dacă nu se adopta o noua Constituție ar fi rămas în vigoare cea veche… deci nu se pune problema că nu ar fi existat deloc.

Chiar și așa, noul „contract” (Constituția) a fost acceptat, prin vot, de populație, ceea ce înseamnă că „statul” recunoaște faptul că, cetățenii sunt capabili să îl înțelegă.

Atunci când una din părțile contractuale nu are dreptul să facă apel direct în justiție la „contractul” încheiat pentru a dovedi că termenii săi nu sunt repectați… nu mai vorbim de nici un stat contractual între „cetățeni” și „reprezentanți”… ci de o dictatură pură.

Lăsând la o parte faptul că într-un stat singura putere ce poate da verdicte și sentințe este „Justiția”, nici măcar „instituția politică” care a deposedat „Justiția” de putere, CCR, numită și „garanta a Constituției” nu se poate sesiza din oficiu.

Cum poate cineva să garanteze că se respectă ceva câtă vreme nu se poate autosesiza atunci când ceea ce trebuie respectat este încălcat ?

Așadar, nu are nici un sens să mai vorbim de modificarea Constituției câtă vreme populația nu cere/ forțează în primul rând respectarea celei actuale și nu își cere dreptul de a putea uza de puterea ei de parte contractuală direct în Justiție.

Dar este evident că… dacă românii nu pot fi treziți nici măcar de imnul național… nu o să reușesc eu vreodată să „trezesc” pe cineva.

Pentru cei ce vor să știe ce înseamnă cu adevărat o „lege fundamentală”, adică o Constituție, și nu doar o „poveste” de adormit copii ca în România.

Constituția Suediei

Capitolul 11 : Administrarea justiției

Art.14
În cazul în care o instanță sau orice altă autoritate sau organism public constată că o lege intră în conflict cu legea fundamentală (Constituția), sau constată că o procedură prevăzută în lege ignoră legea fundamentală, legea sau procedura nu se aplică.

Așadar, nu numai o instanță, dar, de asemenea, orice autoritate publică orice organism public care aplică o lege sau un act normativ, acționează în calitate de gardian al legii fundamentale (Constituției).

Asta cu orice „autoritate publică” e în relație directă cu diversele „instrumente” (forțe de ordine, autorități electorale etc) folosite de „stat” în România împotriva exercitării unor drepturi și libertăți ale cetățenilor („dreptul la adunări publice”, „dreptul de a fi ales”, „dreptul de asociere” și multe altele)