Scrisoare deschisă

  • Post author:
  • Post category:Comunicate

Scrisoare deschisă către garanții democrației românești:

Alegerile parlamentare din România anului 2016 marchează aniversarea a 27 de ani de la Revoluția din 1989, eveniment de cotitură în istoria milenară a poporului român. În acea iarna, prin jertfa a mii de oameni care au ieșit în stradă să înfrunte regimul comunist, poporul român și-a câștigat dreptul la libertate, dreptul de a-și alege singur viitorul, dreptul la democrație.

Din păcate, după mai bine de un sfert de secol de la acel decembrie însângerat, constatăm cu deosebită îngrijorare o deteriorare acută a situației în care se gasește poporul român. Libertatea fundamentală, câștigată prin luptă și nenumărate jertfe, de a participa la conducerea țării prin reprezentanți aleși liber, direct și democratic este în pericol să dispară.

Așa-zisa clasă politică românească care a condus țara în ultimii 27 de ani sau s-a prefacut a fi în opoziție s-a asigurat prin diverse tertipuri că are un cadru legislativ care să îi permită îngrădirea participării la alegeri a oricărei formațiuni „nealiniate” sau a oricărui candidat cu adevărat independent.

Mai mult decat atât, prin atitudinea disprețuitoare, lipsită de orice urmă de bun simț și de respect pentru poporul român, a reușit să erodeze până aproape de distrugere încrederea românilor de bună credința în procesul democratic, în valorile democrației și ale pluralismului politic.

Prin promovarea unui sistem electoral profund anti-democratic și a unor oameni dovediți ca au incălcat legea, prin ignorarea continuă a dorințelor cetățenilor, acești așa-ziși politicieni au reușit să distrugă ceea ce s-a câștigat cu sângele miilor de eroi.

În aceste condiții, cerem instituțiilor statului cu responsabilități în garantarea democrației să ia de urgența toate măsurile care se impun pentru stoparea acestui atac barbar împotriva democrației românești, împotriva spiritului poporului român și să permită și să garanteze desfașurarea unor alegeri libere, cu egale șanse de participare pentru toți cei care doresc să se implice în faurirea unui nou viitor pentru țară.

Președintele României, Guvernul României, Avocatul Poporului, Curtea Constituțională, toate aceste instituții au girul poporului român de a veghea asupra acestor drepturi fundamentale ale omului și de a acționa cu fermitate împotriva oricărei încercări de subminare a lor.

Vă rugăm insistent implicați-vă și faceți-vă datoria pâna nu e prea târziu !
________________________________________
Despre Partidul Democrație Directă România:

DDR este un partid politic înființat în anul 2015, ca urmare a schimbării legii partidelor politice și relaxării condițiilor necesare înregistrarii unei organizații politice. DDR a luat ființă prin cristalizarea voinței unui grup de oameni de a se implica activ în promovarea în societatea românească a unui concept novator de organizare a vieții politice, anume Democrația Directă.

Singurul scop politic al DDR este introducerea principiului Democrației Directe în Constituție, pentru a crea premisele construirii unui sistem cu adevărat democratic, modern, care să permită fiecărui cetățean român participarea activă la conducerea țării.

În acest sens, DDR promovează prin orice mijloace disponibile conceptul Democrației Directe, în încercarea de a reda poporului român încrederea în forțele proprii și de a asigura un viitor liniștit și prosper generațiilor următoare.”