Într-un stat de drept ar trebui să existe 3 puteri… separate și independente (evident, una față de cealaltă, nu față de popor… ele toate ar trebui să fie în „slujba” poporului)
Puterea legislativă, cea executivă și cea judecatorească, cunoscută și sub numele de „JUSTITIE”.
Ea, justiția, într-un așa zis sistem reprezentativ, este singura armă la îndemâna cetățenilor, prin care aceștia ar putea să tragă la răspundere membrii ai celorlate 2 puteri sau să îndrepte „năzbâtiile” făcute de ei.
Doar că, în România, justiția, chiar la vârful ei, adică acolo unde judecă în baza legii fundamentale a statului, Constituția, a fost suprimată… rolul ei fiind atribuit unei instituții apărută din neant și numită de exact aceeași putere care și legiferează.
Nu ar fi nici o problemă dacă Parlamentul ar dori să aibă o instituție care să facă o „supraverificare” a constituționalității unor legi. Ba chiar ar fi un gest frumos.
Este posibil ca parlamentarii să nu fie foarte docți și să aibă nevoie de o instanță superioară care să-și ia o răspundere finală privind concordanța unei legi cu Constituția.
Astfel, dacă Parlamentul ar putea dori să lase în seama Curții Constituționale să se pronunțe pe o lege… și, dacă CCR își asumă să o facă… ea ar trebui să suporte ulterior și consecințele dacă legea încalcă Constituția.
Dar asta nu justifică în nici un fel faptul că, cetățenii, indiferent că exista sau nu o „Curte Constituțională”, nu se pot adresa instituției normale a statului de drept, uneia din puterile ENUNȚATE ale statului, JUSTIȚITEI pentru a se pronunța în legătură cu încălcarea Constituției.
Așadar, CCR poate exista ca o anexă a Parlamentului, dacă ei doresc asta, dar nicidecum să se substituie JUSTITIEI.