Am ajuns la concluzia că este cam imposibil de a încerca o schimbare în România conform „legilor în vigoare”.

Pentru că legile sunt de așa natură încât o fac imposibilă.

Dacă te incadrezi în legile ce ar trebui să-ti permită să încerci să schimbi ceva… deja ești băgat în sistemul actual… și te face părtaș la toată măgăria existentă.

Probabil, singura soluție rămasă este de a forța schimbarea acestor legi punctual.

Este vorba de „legile speciale” care îngrădesc „dreptul de asociere” prevăzut în Constituție, de „legea electorală” și toată grămada de ordonanțe de guvern care o însoțesc precum și de „legea întrunirilor publice”.

Dar evident asta nu se va întâmpla câtă vreme populația se lasă manipulată de alte teme (și de tot felul de „personaje” aruncate în față „la bataie”)… care oricum nu se vor rezolva atâta vreme cât cetățenii nu au acces la „viața politică”… care în fond este tot aia cu „viața publică”.

„Sistemul reprezentativ” este rău în sensul că pune pe unii în postura de a gândi în locul altora, la modul absolut… doar că… în România, nu avem nici măcar un „sistem reprezentativ”. Chiar și ăsta e un vis ce pare de neatins… avem pur și simplu o dictatură legalizată.

Așa că, pentru a putea avea măcar șansa de a schimba ceva, oricât de puțin, ar trebui, înainte de toate, să trecem de la „dictatură” la „sistem reprezentativ”.

Un „sistem reprezentativ” permite schimbări, chiar una de sistem, prin alegeri „la termen” atunci când cetățenii o vor… o dictatură nu permite așa ceva… pur și simplu nu îți permite să ajungi la faza cu „alegerile la termen”.

Sunt și tot felul de „limbrici” de Facebook ce se bucură ca vre-un partid nu este capabil să adune 200.000 semnături „de mână” pentru a participa în alegeri… după ce aceiași „limbrici” au indus în populație „dezgustul” pentru politică și partide.

Exact cum s-au bucurat și prin 1991 când s-a trecut de la 251 de persoane necesare pentru a înființa un partid la 10.000 și apoi la 25.0000.

Rezultatul ? A rămas doar FSN-ul din care s-au desprins „aripi” și „aripioare” pentru a părea că avem „viață politică” și „pluralism”.

Dar, pentru a schimba ceva… este necesar ca cei din țară să se implice.

„Diaspora” vă poate ajuta spunându-vă ce se mai întâmplă prin lume, câtă vreme întreaga mass-media românească este confiscată de putere, poate veni cu idei „teoretice”, poate contribui să nu fie deturnat un partid organizat „pe orizontală” („diaspora” fiind mult mai greu de șantajat și corupt în mod direct).

„Diaspora”, mai devreme sau mai tarziu, va dispărea, copii celor ce azi sunt „diaspora” vor deveni cetățeni ai acelor state și vor uita probabil și de unde au plecat… dacă voi, cei rămași și direct afectați, nu sunteți interesați de nimic.

PS
Nu-i condamn deloc pe cei ce nu vor să-și dea toate acele date personale cerute, mai ales după ce în media s a inoculat o întreagă isterie privind faptul că populația nu ar trebui să-și facă publice datele personale (că se întâmplă „atâtea și atâtea” dacă ele ajung în mâna altora) și mai ales că avem și o lege ce… „protejează” (sâc)… accesul la datele personale.

Dar de condamnat sunt cei cărora nu le pasă ca există o prevedere prin care nu poți face „politică” dacă nu faci lumea să-ți dea datele lor personale.

Partidele sau orice tip de organizație nu sunt „organe” ale statului să legitimeze lumea pe stradă, nu sunt în măsură să ceară „actele la control”… și totusi… cel ce adună semnături trebuie să declare pe „propria răspundere” că datele sunt conform cu „realitatea”.