Unele persoane afirmă că, și „democrația directă” ar fi o dictatură.
Evident, dacă ducem lucrurile la absurd, dacă din 100 de persoane 99 ar fi „pro” ceva și unul singur „contra”, și acel 1 ar trebui să se încadreze în reglementările stabilite de ceilalți 99, putem vorbi de o dictatură.
Dar, spre deosebire de prezent, unde dictatura este a 0,1 % asupra a 99,9 %, fără a da posibilitatea celor 99,9 % să schimbe o decizie, într o „democrație directă”, minoritarul are în orice moment posibilitatea să încerce să schimbe părerea majorității, să negocieze în așa fel încât să obțină o soluție mai bună, și… mai mult… să verifice prin referendum dacă mai este vorba de aceeași majoritate.
De asemenea, în prezent avem o dictatură cu „personaje” știute exact, cu nume și prenume. Ele se bucură de tot felul de privilegii conexe, pe lângă dreptul de a „dicta” doar niște direcții de urmat pe anumite probleme.
In prezent, „aleșii” ies din contextul general și se plasează în afara sacrificiilor cerute celorlalți.
Intr-o „democrație directă”, așa zișii „dictatorii”, nu se cunosc nominal, ei nu beneficiază de nici un fel de privilegiu. Inclusiv ei, vor urma aceeași direcție pe o anumita problema în aceleași condiții ca și restul. Deci, dacă ceva nu va funcționa bine, inclusiv „dictatorii” vor suferi aceleași consecințe.
Scopul democrației directe nu este ca 99 de persoane să dicteze unei persoane, ci de a ajunge la soluția cea mai bună astfel încât toți 100 să fie mulțumiți. Evident că pentru asta este nevoie de toleranță, de educație, de empatie.
„Democrația directe” nu își propune să reglementeze ci să „dereglementeze”, astfel încât să rămână valabile doar legile naturale, de bun simț. Chiar dacă ar mai rămâne înscrie „legi”, să nu mai fie nevoie să apelăm la ele.
Doar că, pentru a ajunge să fim toleranți, empatici și educați avem nevoie să începem de undeva.
Trebuie spart cercul vicios în care „minoritatea conducătoare” nu are nevoie de cetățeni educați și în care a menține o stare de război între cetățeni (Divide și cucerește) este un scop în sine.
Chiar ei, conducătorii susțin că este nevoie de experiență în „politică”. Asta este și motivul pentru care în „statutele” a peste 99 % din partidele actuale (puteți verifica) este prevăzut un articol intitulat : „cariera politică”.
Tocmai posibilitatea de a acumula experiență politică directă, participând la luarea deciziilor le este interzisă cetățenilor.
Cum credeți că putem ajunge la toleranță în sistemul actual în care zi de zi cetățenii sunt întorși unul contra celuilalt ? Când categorii diverse sociale sunt învrăjbite una contra celeilalte ?
Cum putem avea empatie când majoritatea abia reușesc să supraviețuiască de pe o zi pe alta ? Când oamenii sunt puși între a da de mâncare copiilor lor sau a mai ajuta și copii „nimănui” ?
Cum ne putem educa dacă nu putem experimenta și dacă „sistemul actual” are nevoie de persoane în majoritate needucate care pot fi manipulate ?
Cât privește genul de „educație” de care avem nevoie, va invit să citiți si articolul de mai jos :