Este o aberație ca, statul sa nu controleze corporațiile sau să se afirme că statul ar trebui să nu se amestece în „economia de piață”.
De ce ?
Pentru că este utopic, dacă statul (cel ce reprezintă cetățenii și interesul lor) nu se implică, atunci corporațiile vor crea ele un stat (ce va reprezenta doar interesul lor).
Atâta vreme cât va exista modelul „reprezentativ” va exista și un stat, ca entitate separată de cetățeni, ce controlează totul.
Pentru a vedea pe cine reprezintă statul este suficient să te uiți pe cine exploatează si pe cine favorizează.
E la fel de aberant să ne invinuim noi, cetățenii, că ne lăsam manipulați de cei ce dețin banii, după ce sute de ani ni s a innoculat ideea că bani sunt scopul în viață și elitele au creat un sistem bazat pe concurență nu pentru a îți permite mai mult ci pentru a supraviețui pur și simplu.
La fel cum cei ce fac trafic cu substanțe care te fac dependent de ei sunt „ilegali”, tot așa ar trebui să fie ilegal și a se produce dependență prin bani.
Venitul minim garantat și universal ar fi un pas uriaș în a reduce aproape total dependența forțată, pentru a putea supraviețui și totodată ar acorda fiecăruia timpul să găsească căi de a trăi din ceea ce îi place să facă cu adevarat… fără frica că „eșuând” sau „dând faliment” ar ajunge să moară de foame.
Mai multe despre venitul de bază garantat și universal pe linkurile de mai jos :
– http://venitul-de-baza-drept.blogspot.se/
– http://totb.ro/venitul-minim-neconditionat-un-nou-drept-fundamental-al-omului/
Neoliberalismul este de fapt un amestec de comunism totalitar + anarhism de dreapta.
Comunism totalitar pentru cetățenii simpli, firmele mici/ mijlocii românești și anarhism pentru marile corporații multinaționale.
Intre cetățenii normali se redistribuie sărăcia, în timp ce corporațiile fac legislația așa cum vor ele.
Un exemplu:
Dacă un cetățean vrea să își vânda locuința personală, care este absolut privată, garantată prin Constituție, statul îl obligă să platească o taxă minimă prin stabilirea de el, de stat, a prețului de referință a respectivei locuințe.
„Prețul la care se vinde efectiv bunul imobil. Dacă prețul convenit de părţi pentru imobil este inferior celui rezultat din expertizele UNNPR privind valorile proprietăţilor imobiliare, taxele se vor calcula folosind valoarea rezultată din aceste expertize ( cunoscute şi sub numele de „ghiduri imobiliare notariale” sau „grile notariale”).”
In schimb, marile corporații pot sifona bani prin plata unor consultanți externi cărora nu li se trage nici un impozit
De exemplu, o firmă poate angaja un consultant dintr un paradis fiscal, căruia sa îi platescă consultanța cu tot profitul realizat de respectiva firmă. Statul român evident că nu poate impozita banii consultantului, și nici nu va mai avea ce profit să impoziteze de la firmă. Astfel, firma își externalizează profitul și scapă și de impozit.
Evident, schema este probabil mult mai complicată, dar cert este că corporațiile își externalizează profitul, plătesc taxe derizorii în România, comparabil cu cele plătite în alte țări din UE sau USA (în special în țările lor de origine).
Dacă statul impune cetățenilor săi un preț de referintă pentru a putea impozita un bun privat, și nu mai are încredere în „economia de piață” în „cerere și ofertă”, de ce statul nu poate stabili cote de impozitare de referință pentru companiile multinanționale… și chiar a le obliga să plătească niște salarii de referință. Cel puțin la acele companii la care se poate calcula acest lucru.
De exemplu LIDL, sau IKEA. Din moment ce prețurile de vânzare a produselor acestor concerne sunt aproape identice în toate țările din Europa (uneori în România sunt chiar superioare celor din alte țări UE), s ar putea lua ca punct de referință țara lor de origine.
Este evident că LIDL din România ar putea să plătească salarii angajaților români comparative cu ale angajaților nemți, și la fel de evident este că profitul de referință ar trebui să aibă ca bază de calcul profitul realizat de LIDL Germania. Evident că mai sunt și alte variabile de care se poate ține cont, dar în final… discrepanțele dintre impozitele și salariile plătite de LIDL în Germania și impozitele și salariile plătite în România sunt uriașe.
Ideea este simplă, indiferent ce ar argumenta cineva. Atâta vreme cât statul intervine în piață stabilind unilateral niște cote cetățenilor săi simpli, pe bunul lor personal, care este cu adevarat proprietate privată la modul absolut, ar fi normal să o facă și cu marile corporații, care nu sunt cu adevărat private câtă vreme au niște datorii atât morale dar și legale față de societate.
Pentru că rațiunea lor de a exista în concepția neoliberală este tocmai ca, ele fiind favorizate își vor aduce aportul la bunăstarea societății. Lucru care nu se întâmplă de fel.
Aveți mai jos un calculator de taxe în caz că doriți să vă vindeți imobilul, „proprietate personală”.