Dreptul de VETO nu înseamnă că o propunere este adusă/ supusă la referendum (nici chiar dacă a picat), și nici nu se raportează la numărul celor ce votează „NU” la un referendum pentru că, într-o democrație reală:
1) Toate propunerile de legi, înainte de a fi adoptate, ajung la referendum, deci nu ar fi nevoie să fie menționat un „drept de VETO” separat.
2) O propunere care a trecut de referendum și a devenit lege, care se dovedește rea, poate fi oricând schimbată printr-o altă „inițiativă cetățenească” ce va ajunge la rândul ei la un referendum.
Pe de altă parte, nici nu ar fi normal ca un număr mic de cetățeni (să zicem 50.000) să poată bloca dreptul celorlalți 20 de milioane să se exprime pe acea propunere prin referendum.
Ce înseamnă a avea drept de „Veto” ?
Într-o democrație directă nu este nimeni mai presus de popor și deci nu este nimeni care să garanteze dreptul cuiva, persoană sau comunitate, cu de la sine putere sau că așa i se pare lui că trebuie.
În natură, oamenii au toate drepturile posibile, orice îi trece cuiva prin cap… dar nu există garantarea lor… decât în măsura în care tu, ca individ, ți le poți apăra singur, în permanență. Și cum noi oamenii mai și dormin, chiar dacă ai fi vre-un „super erou”, tot poate cineva să te deposedeze de „drepturi și libertăți”. Și exact pentru asta s-au constituit statele, pentru ca oamenii sa își poată proteja acele drepturi pe care ei le considerau cele mai importante și totodată asigurau și pacea socială, buna înțelegere între membrii societății.
Și atunci… majoritatea populației stabilește niște drepturi fundamentale ale cetățeanului precum și niște drepturi ale comunităților locale (funcție de cultura, tradițiile, toleranța respectivului popor).
Aceste drepturi vor fi absolute și ele nu vor putea fi schimbate sau modificate de o majoritate simpla (de exemplu de peste 50 % din populatie) ci, sa zicem, doar de una absolută de peste 75 % din populație.
Dreptul de VETO, fiind o armă atât de puternică, el nu se exercită pur și simplu pe orice decizie… ci… doar, în anumite condiții bine determinate, când consecințele produse de o decizie nu mai pot fi îndreptate print-o decizie ulterioară. Deci atunci când aceea decizie poate produce efecte definitive.
Dreptul de „VETO” se dă cu acceptul majorității populației, majoritate care este compusă la rândul ei din multe minorități/ comunități care se pot gândi că, la un moment dat, si ei vor fi în minoritate pe o problemă ce le va afecta grav interesele, si vor avea nevoie de o astfel de unealtă.
Dreptul de „VETO” este ultima „armă”, oferită de, și cu acordul majorității, minorităților (vorbim aici de minorități afectate grav de unele decizii, în general de comunități locale) pentru a putea bloca unele decizii luate în pripă de majoritate.
Sau altfel spus, este arma defensivă a minorității împotriva unei dictaturi absolute a majorității.
Dreptul de „VETO” nu impune ceva cuiva, ci doar împiedică o impunere a cuiva asupra altcuiva.
Cetățenii au posibilitatea să modifice în Constituție punctele, problemele, pentru care dreptul de „VETO” poate fi exercitat.
Să luăm un exemplu concret să fie mai ușor de înțeles cum se poate exercita „dreptul de VETO”:
Să presupunem că într-un județ se descoperă o mare cantitate de aur și populația respectivă ar trebui strămutată ba chiar întregul teritoriu ar putea suferi daune (ecologice, de exemplu) irecuperabile.
Majoritatea populației țării ar putea la un moment dat, ca în schimbul unor beneficii, orbită de un caștig de moment, să fie de acord cu strămutarea respectivei populații împotriva voinței ei. În acest caz, acea comunitate ar putea avea „drept de VETO”.
Deci, „dreptul de VETO” se exercită de o minoritate împotriva voinței majorității… chiar cu permisiunea inițială a majorității, care chiar ea, majoritatea a decis pe ce se poate exercita „dreptul de VETO”.
