Aberațiile legii partidelor politice

Una din multele aberații „gândite” ale noii legi a partidelor politice este cea prin care un partid se desființează dacă :

Art. 46.
a) nu a ținut nici o adunare generală timp de 5 ani;
b) nu a desemnat candidați, singur sau în alianță, în doua campanii electorale succesive, cu excepția celei prezidențiale, în minimum 75 de circumscripții electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă completă de candidați în cel puțin o circumscripție electorală sau candidați în cel puțin 3 circumscripții electorale, în cazul alegerilor parlamentare.
(2) Pentru partidul politic aflat în oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (1), Tribunalul București, la cererea Ministerului Public, va constata încetarea existenței sale, cu respectarea normelor de procedură prevazute la art. 26 alin. (2)-(4).

Litera (a) este normală, dar litera (b) este o aberație fără margini.

Cum să ceri unui partid nou înființat, de către 3 persoane, să participe obligatoriu la alegeri la mai puțin de 6 luni de la înființare (presupunând ca s ar înființa exact înaintea alegerilor locale).

Normal ar fi fost să fie desființat dacă nu a participat în termen de 5 ani la nici o alegere, la fel ca în cazul privind adunările generale. Deși nici măcar asta nu cred că ar trebui să fie impus.

Un partid participă la alegeri atunci când consideră ca a găsit oamenii potriviți pentru a fi propuși candidați.

Hai să vedem ce spune legea partidelor privind „scopul” lor :

Legea partidelor : Art. 2.
Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii.

Deci, doar unul din scopurile pentru care se constituie un partid este de a participa în alegeri cu candidați, nu scopul exclusiv pentru care se constituie un partid.

O alta aberatie, gandita cu buna stiinta de actuala putere, ce creaza un monopol al unui singur tribunal abilitat sa se „ocupe” de partidele politice.

Păi de ce un Tribunal de „municipiu”? De ce este „municipiul” București mai cu „moț” ?
Hai să fi înteleși, dacă se numea măcar Tribunalul NATIONAL. Dar așa, un tribunal de municipiu să sa fie mai presus decât tribunalele celorlalte municipii ?

Ce are mai presus „municipiul” București decât „municipiul” Cluj, sau Timișoara, sau Constanța ?

Că magistrații de acolo sunt din „capitală” ? Au cumva studii mai speciale ?
Este legea partidelor o lege extrem de complicată și complexă, o lege care amenință securitatea României ?

Este o lege simplă, cu 55 de articole, pe care și un elev de liceu o poate înțelege.
Cum de te poți judeca pe legi mult mai complicate la toate tribunalele din țară dar nu poți înregistra un partid decât la „București” ?

Ce este atât de „special” acolo ? Ce competențe speciale trebuie să aibe un judecator sau un complet de judecată pentru a se pronunța pe înființarea unui partid. In fond, partid, ONG, sindicat, asociație, fundație, au la baza cam aceleași reguli, atât privind înființarea cât și funcționarea de zi cu zi.

De ce restul se pot înființa oriunde și partidele nu ?

Nu este asta o ingerință în dreptul de asociere? Să te trimită doar într un anume loc în care să te poți asocia ?
Mai mult decât atât, toate notificările ulterioare (privind adunările generale, schimbările de executiv), se depun tot, doar la același tribunal special (era sa îi zic „tribunalul de la HAGA”).

Adică ar fi așa de greu ca, chiar dacă înființarea unui partid se face la București, deși și asta e aberant, să poți depune ulterior notificările respective la orice tribunal din țară ? sau măcar la cel de resedință al „executivului” ?

Practic, deși nu o spune „pe față”, te obligă să ai „executivul” la București. De ce oare ?

Există în România o instituție numită „Autoritatea electorală permanentă” (AEP), care are filiale în toată țara.
Ea ar trebui să centralizeze activitatea partidelor, să țină evidența lor, nicidecum un tribunal, mai ales unul „local”, si nu orice „local” ci „local central”.

Exact cum firmele, odată înființate, în continuare au de a face cu oficiile comerțului locale, tot așa și partidele ar trebui să aibe de a face, după înființare cu „autoritățile electorale locale”.

Unde e accesul liber și nediscriminatoriu la justiție al cetățenilor din moment ce te obligă ca tu, cetățean cu domiciliul în Oradea sau în alt colț de țară să te deplasezi la București dacă vrei să te organizezi într-un partid ?

Mai mult decât atât, se permite înființarea de partide locale… culmea… tot la „municipiul” București.

Nu e aberant ca un partid local, cu sediul la Oradea, să trebuiască să depună mereu toate notificările la un tribunal „local central” ?

Când o să se termine cu „centralizarea” asta de tip comunist ?

Cred că una din principalele preocupări ale „societății civile” ar trebui să fie :

1) Ori eliminarea de tot a „Legii partidelor” și să rămână doar „dreptul de asociere” pur și simplu din Constituție.

2) Ori o „Lege a partidelor” absolut neutră, care să nu mai favorizeze nici un „grup” în care finanțarea în bani să fie exclusiv din cotizații și cea logistică „de la stat” (timpi la RTv, un site dedicat lor, spații de afișaj, eliminarea taxelor și proceselor birocratice care stau în calea lor).

Din moment ce „pluripartitismul” este o condiție de bază a unui „sistem reprezentativ”, până nu se rezolva problema „reglementării” corecte a partidelor e absurd să căutați tot felul de soluții pentru pentru a corecta un sistem ce pleacă prost din „fașă”.

Dacă e să mai vorbim și despre legea finanțării partidelor, lucrurile sunt și mai absurde.

Lăsând de o parte faptul că „partidele politice” NU ar trebui finanțate DELOC „în bani” de la „stat” , totuși metoda actuală de finanțare după „numărul de membrii” este cel puțin bizara.

De ce ?

E logic că un partid cu mulți membri deja e mult mai bine promovat, are mai mulți bani din cotizații, deci ce sens are să mai primească și de la stat ?

Tâmpenia asta duce doar la preocuparea partidelor de a avea membri oricum, care, de multe ori habar nu au de „ideologia” partidului din care fac parte, să nu mai vorbim de „cunoașterea” documentelor partidului (program politic, statut, regulamente, etc).

Chiar aș fi curios dacă s ar da un test în rândul membrilor partidelor, câți din ei au habar de cuprinsul documentelor despre care au semnat că le au citit și au fost de acord cu ele atunci când au intrat într un partid.

Dacă chiar se dorește finanțare de la stat, ea ar trebui să fie strict in privința acordării unui spațiu la Radio Televiziunea Romana (eventual un canal special dedicate partidelor), un website sustinut se „stat” în care partidele să își publice „notificările”, notificări pe care tot statul le obligă să le dea și, în campaniile electorale, spații speciale pentru afișaj.

La fel ar putea să le scutească de tot felul de taxe „de timbru” plătite pentru modificări statutare.

E absurd ca atunci când membrii unui partid doresc să își modifice unele prevederi statutare să treaca prin niște formalități aproape identice ca și la înființarea lor.

Modificările trebuie să fie doar conform legilor și Constituției, deci e absurd să fie „tărăgănate” luni de zile și să li se perceapă taxe unor entități „non profit”.

Singurul caz în care cineva ar putea să le conteste pe o modificare de statut ar fi în cazul modificării denumirii sau a siglei.

De fapt, nu partidele sunt de vină, ci reglementările asupra lor care le fac să fie niste organizații închistate, ancorate în secolul trecut.

Dar în final, problema cea mai mare este lipsa controlului cetățenilor asupra aleșilor (din rândul candidaților desemnați, sau nu, de partide).

La alegeri pot participa ți independenți, de ce, cei ce sunt contra partidelor, nu s au organizat să își desemneze „independentul” lor ? Si dacă o făceau, ce rezolvau ?

Nu e logic ca, cei 90% care nu mai au încredere în partide ar trebui să se asocieze pentru a desemna ei direct candidații ?

De ce nu o fac ? Pentru că știu că, și dacă ar desemna pe cineva în care azi au încredere, în clipa în care acel „cineva” ar ajunge „la putere” nu mai poate fi de încredere. Ba chiar ar putea sa îi supună și la „examene”. Vă garantează asta că își vor respecta „promisiunile” ?

In concluzie, ar trebui să se organizeze mai ales pentru a schimba Constituția astfel încât să îi și poată obliga să își respecte „promisiunile” pentru care au fost aleși, „promisiuni” ce azi = minciuni, când de fapt ar trebui să fie = contract ?

Comentarii

Acest articol a fost publicat în Sistemul electoral și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.